𝗣𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝗲 𝗽𝗲 𝗳𝗼𝗻𝗱𝘂𝗿𝗶 𝗲𝘂𝗿𝗼𝗽𝗲𝗻𝗲, 𝗱𝗲𝗷𝗮 𝗶𝗺𝗽𝗹𝗲𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗹𝗮 𝗣𝗲𝘁𝗿𝗼𝘀𝗮𝗻𝗶!

Pentru a răspunde unor politicieni nedocumentați ori rău intenționați, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, a prezentat o listă cu banii europeni atrași în municipiu, proiecte deja funcționale pe deplin.
Pentru o corectă informare a cetățenilor municipiului Petroșani, voi prezenta în perioada următoare, principalele proiecte europene și nu numai, deja implementate in orașul nostru! În cele 2 exerciții financiare existente până la acest moment, 2007-2013 și 2014-2020, am reușit să finalizam mai multe investiții ce au dus la dezvoltarea municipiului nostru!
𝗣𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝗲 𝗶𝗺𝗽𝗹𝗲𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝘁𝗲 î𝗻 𝗽𝗲𝗿𝗶𝗼𝗮𝗱𝗮 𝟮𝟬𝟬𝟳-𝟮𝟬𝟭𝟯:
Conform evaluării făcută în anul 2016 de Ministerul Fondurilor Europene, municipiul nostru a beneficiat în perioada 2007-2013 de cele mai multe fonduri structurale, la nivelul Văii Jiului.
Din totalul de 42 de proiecte acceptate pentru finanțare de către UE, 7 aparțin administrației publice locale, celelalte fiind aplicate de către reprezentanții sectorului privat, pe care îi felicit pentru inițiativă și curajul de asumare a unei responsabilități foarte mari, pe care acest tip de proiecte o implică.
𝗣𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗮𝗱𝗺𝗶𝗻𝗶𝘀𝘁𝗿𝗮ț𝗶𝗲𝗶 𝗽𝘂𝗯𝗹𝗶𝗰𝗲 𝗹𝗼𝗰𝗮𝗹𝗲:
– REABILITARE, MODERNIZARE ŞI ACHIZIŢIONARE ECHIPAMENTE PENTRU AMBULATORIUL DE SPECIALITATE AL SPITALULUI DE URGENŢĂ PETROŞANI
– REABILITAREA ŞI MODERNIZAREA ARTEREI PRINCIPALE DIN MUNICIPIUL PETROŞANI
– O ŞCOALĂ PENTRU VIITOR
– REABILITARE ZONĂ PIETONALĂ ŞI PARCURI ÎN CENTRUL MUNICIPIULUI PETROŞANI – proiect individual inclus în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană: REVITALIZAREA CENTRULUI CIVIC AL MUNICIPIULUI PETROŞANI
– REABILITARE STRĂZI ZONA CENTRALĂ A MUNICIPIULUI PETROŞANI – proiect individual inclus în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană: REVITALIZAREA CENTRULUI CIVIC AL MUNICIPIULUI PETROŞANI
– SISTEM DE SUPRAVEGHERE VIDEO ÎN ZONA CENTRALĂ A MUNICIPIULUI PETROŞANI – proiect individual inclus în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană: REVITALIZAREA CENTRULUI CIVIC AL MUNICIPIULUI PETROŞANI
– CENTRUL NAȚIONAL DE INFORMARE ȘI PROMOVARE TURISTICĂ ÎN MUNICIPIUL PETROȘANI.
Doresc să mulțumesc tuturor celor ce au făcut parte din echipele manageriale ale acestor proiecte, a căror muncă a permis elaborarea și derularea acestora.
Astăzi vom prezenta imagini de la unul dintre proiectele implementate în municipiul nostru.
Voi continua periodic să vă prezint realizările de până acum și proiectele pentru viitor.
Vă mulțumesc pentru încredere!