Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Ministrul Intotero s-a întâlnit cu elevii eminenți

    PUBLICAT ÎN

    Ministrul Românilor de Pretutindeni Natalia Intotero s-a aflat în Valea Jiului cu ocazia procesiunii care a avut loc la Straja-Lupeni, iar după ceremonia religioasă a mers la mai multe familii din zona minieră. Oficialul a vrut să discute cu minorii care au fost lăsați de către părinți în grija rudelor, pentru că au plecat la muncă în alte state europene. Astfel, mai mulți elevi eminenți s-au întâlnit cu ministrul hunedorean, iar Natalia Intotero a fost impresionată de faptul că nu s-au îndepărtat de școală, deși au simțit lipsa părinților. Nu este pentru prima dată când ministrul se arată interesat de soarta celor din sudul județului. Natalia Intotero avea întâlniri cu localnicii și vizita regiunea minieră și în perioada în care era deputat de Hunedoara. Pe de altă parte, mii de copii şi adolescenţi din Valea Jiului au părinţii plecaţi la muncă în străinătate, iar în cazurile în care ambii părinţi au ales să muncească peste hotare, tinerii au rămas în grija bunicilor sau a altor rude.

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Atenție la înșelăciuni pe OLX

    Fata a rămas cu o pagubă de peste 300 de euro. Și-a pus în...

    REȚINUT PENTRU UCIDEREA UNUI CÂINE

    Polițiștii Biroului pentru Protecţia Animalelor Mureș au reținut pentru 24 de ore un bărbat...

    Șofer inconștient prins cu 238 km/h pe DEx12 – permisul reținut pentru 120 de zile

    La data de 1 septembrie a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Serviciului...