Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Amendați de DSVSA Hunedoara

    PUBLICAT ÎN

    Controlul efectuat de inspectorii în alimemntație a scos la iveală o serie de nereguli la unitatea de panificație din Valea Jiului, unde un cumpărător a reclamat că pâinea cumpărată avea gândaci.
    Un localnic cumpărase pâine de la brutărie iar când s-a pus la masă, a descoperit că avea în ea un gândac. A cerut explicații la conducerea unității și a fost luat peste picior, reprezentanții brutăriei explicându-i că este de fapt un bob de susan. Controlul medicilor derulat la brutărie a scos la iveală o serie de nereguli iar inspectorii au luat imediat măsuri. ”Nu s-a confirmat cu gândacii, dar a fost sancționată unitatea cu amendă contravențională în valoare de 2000 de lei pentru igienă. S-a trasat și un program de remediere, iar apoi  s-a refăcut controlul. Ei și-au remediat toate deficiențelor și pot funcționa acum”, a declarat directorul DSVSA Hunedoara, dr. Mihai Jula. O altă unitate de panificație din municipiul Vulcan a fost sancționată cu suma de 6000 de lei.

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Atenție la înșelăciuni pe OLX

    Fata a rămas cu o pagubă de peste 300 de euro. Și-a pus în...

    REȚINUT PENTRU UCIDEREA UNUI CÂINE

    Polițiștii Biroului pentru Protecţia Animalelor Mureș au reținut pentru 24 de ore un bărbat...

    Șofer inconștient prins cu 238 km/h pe DEx12 – permisul reținut pentru 120 de zile

    La data de 1 septembrie a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Serviciului...