Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    CSM ia în discuţie proiectul de lege privind graţierea colectivă

    PUBLICAT ÎN

    Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ia în discuţie, marţi, punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios cu privire la proiectul de Lege pentru graţierea unor pedepse. Această direcţie a emis un punct de vedere în care apreciază că graţierea în întregime a pedepselor de până la 5 ani inclusiv este de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială, scrie Agerpres.
    „Având în vedere că pedeapsa aplicată printr-o hotărâre judecătorească definitivă trebuie să fie executată pentru a-şi îndeplini funcţiile şi scopul, apreciem că punerea în libertate a unui număr semnificativ de persoane cu antecedente penale (prin proiect propunându-se graţierea în întregime a pedepselor cu închisoare de până la 5 ani) este de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială”, se arată în documentul postat pe site-ul CSM vineri.
    Autorii analizei consideră că se impune reanalizarea limitei de pedeapsă, pentru a se evita situaţiile în care, prin punerea în libertate a unor persoane care au săvârşit fapte penale deosebit de grave, se creează pericol pentru ordinea şi siguranţa publică.
    „Subliniem şi faptul că, faţă de limitele speciale de pedeapsă prevăzute de noul Cod penal, pedepsele aplicate în temeiul acestuia pot fi mai mici faţă de cele aplicate în baza Codului penal din 1968 pentru fapte de gravitate similară, iar aplicarea unei pedepse de 5 ani închisoare cu executare pentru un infractor ‘primar’ este consecinţa săvârşirii unei fapte grave”, se mai menţionează în document.
    Referitor la graţierea parţială, specialiştii CSM apreciază că ar trebui să se precizeze cu claritate în textul de lege că se adresează persoanelor cu pedepse de peste 5 ani de închisoare, deoarece pentru cele mai mici s-ar aplica oricum graţierea în întregime.
    O altă observaţie se referă la incidenţa măsurii graţierii asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat.
    Se propune şi schimbarea titlului proiectului de act normativ din „Lege pentru graţierea unor pedepse” în „Lege pentru graţierea unor pedepse şi măsuri educative privative de libertate”, în condiţiile în care se propune nu doar graţierea unor pedepse, ci şi înlăturarea unei alte sancţiuni de drept penal, şi anume măsurile educative privative de libertate cu o durată de maxim 5 ani.

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Atenție la înșelăciuni pe OLX

    Fata a rămas cu o pagubă de peste 300 de euro. Și-a pus în...

    REȚINUT PENTRU UCIDEREA UNUI CÂINE

    Polițiștii Biroului pentru Protecţia Animalelor Mureș au reținut pentru 24 de ore un bărbat...

    Șofer inconștient prins cu 238 km/h pe DEx12 – permisul reținut pentru 120 de zile

    La data de 1 septembrie a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Serviciului...