Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    A amenințat că se sinucide din cauza polițiștilor

    PUBLICAT ÎN

     
    Un tânăr din municipiul Petroșani a pus pe jar autoritățile după ce a amenințat că se aruncă de la etajul trei al unui bloc din cartierul Aeroport.
    predoiu

    Bărbatul a susținut că a recurs la gestul său extrem pentru că a fost agresat de polițiștii din Petroșani, variantă susținută și de un amic al său. ”Era tumefiat la față, eu cred că a luat bătaie de la polițiști, de la forțele de ordine. Era supărat că nu i se face dreptate”, a spus Gabriel, unul dintre amicii protestarului. Bărbatul, Adrian Istrate, a fost preluat de un echipaj SMURD și dus la Unitatea Primiri Urgențe din Petroșani, pentru a fi consiliat și tratat la față, unde avea urme vizibile de agresiune. ”Noi am fost solicitați cum că un bărbat vrea să se arunce de la etajul trei, deoarece, ne-a spus acesta, că organele de poliție l-au prins și l-au bătut. A fost nevoie să-l convingem să coboare la ambulanță pentru a-i face câteva analize și a cooperat atât cu pompierii cât și cu paramedicii SMURD”, a declarat subofițerul care a condus intervenția echipei din cadrul Detașamentului de Pompieri Petroșani, Sebastian Deac.Tânărul care a vrut să se sinucidă este o mai veche cunoștință a polițiștilor, a mai fost condamnat pentru furt și acum este trimis în judecată pentru tâlhărie. Potrivit IPJ Hunedoara, miercuri, acesta a fost sancționat contravențional pentru că s-a încăierat într-un bar. ”A fost sancționat contravențional la Legea 6, în condițiile în care a produs într-un bar, din Petroșani, un scandal pe fondul consumului de alcool. Ulterior a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Zam. (…) Dacă are obiecțiuni se poate adresa instanței unde să conteste procesul verbal”, a declarat, subcomisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Consiliera PNL Lupeni Cristina Ciucu o acuză pe jurnalista Ramona Roșulescu de ștergerea comentariilor și blocarea dialogului public

    Un mesaj public asumat de Cristina Ciucu, consilier local PNL în municipiul Lupeni, readuce...

    Daniel Stepan îi transmite un avertisment direct consilierului PNL Cosmin Rădescu. Renunță la teatru și la jocurile de culise

    Un mesaj public postat de Daniel Stepan a provocat reacții în spațiul politic local,...