A început judecata în dosarul Pleșcan

Tânărul este acuzat de lovire sau alte violențe după ce a agresat un polițist. Nu doar Ovidiu Daniel Pleșcan a fost pus sub acuzare ci și un amic al său, Roger Fociac. Judecata pe fond a dosarului a început cu o amânare, însă instanța a stabilit prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu dispusă față de inculpatul Pleşcan Ovidiu-Daniel. Acesta a făcut contestație la soluția judecătorilor petroșăneni. Pleșcan a fost arestat la mijlocul lunii iulie a.c., în urma unui scandal provocat împreună cu Roger Fociac, pe o terasă din centrul municipiului Petroșani, și a susținut că este nevinovat. Fociac a fost pus și el sub acuzare chiar dacă inițial a fost martor în dosar.