A.S.F nu stabilește tarifele de referință RCA, doar le publică

Estimarea tarifelor de referință se realizează pe baza datelor statistice privind piața asigurărilor RCA, în speță date istorice (pe ultimii 5 ani) referitoare la polițele de asigurare și la daunele aferente. Prin urmare, cele mai recente tarife de referință nu sunt reprezentative pentru evenimentele perioadei de pandemie COVID-19 (trafic redus, accidente mai puține).

București, 19 mai 2021 – Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) face următoarele precizări:

A.S.F. publică tarifele de referință pentru polițele auto obligatorii RCA, în conformitate cu prevederile Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie.

Tarifele de referință sunt calculate semestrial, potrivit prevederilor legale, de o companie independentă în funcție de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică), de vârsta asiguraților în cazul persoanelor fizice, precum și de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri). A.S.F. are doar obligația legală de a publica tarifele de referință.

Publicarea tarifelor de referință reprezintă un demers ce conduce la creșterea transparenței, la informarea și la transmiterea către consumatori și către companiile din piață a unor informații corecte și complete cu privire la polițele RCA. Tarifele de referință nu reprezintă tarife la care sunt încheiate asigurările obligatorii de răspundere civilă auto în piață.

Estimarea tarifelor de referință, care utilizează formula de calcul definită la art. 2 pct. 24 din Legea nr. 132/2017, se realizează pe baza datelor statistice referitoare la piața asigurărilor RCA, în speță date istorice referitoare la polițele de asigurare și daunele aferente, de la toate societățile de asigurare autorizate și reglementate de A.S.F. și de la o sucursală care își desfășoară activitatea pe teritoriul României, în baza dreptului de stabilire, care practicau asigurări RCA la data de referință.

Perioada de referință pentru datele istorice utilizate în determinarea primei de risc de referință, a factorilor de încărcare și a tarifului de referință (sau prima brută de referință) este reprezentată de ultimii 5 ani de evenimente anteriori datei de referință.

Tarifele de referință sunt calculate pentru clasa de Bonus/Malus B0.