Absorbția de fonduri externe nerambursabile, prioritate pentru MAI

Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a participat la ședința cu structurile specializate ale MAI în domeniul atragerii fondurilor externe nerambursabile.

Acest tip de fonduri sunt foarte importante pentru Ministerul Afacerilor Interne, sumele atrase reprezentând surse de finanțare pentru aproximativ 80% din valoarea investițiilor realizate la nivelul MAI în ultimii cinci ani.

Investițiile au vizat reabilitarea sediilor unităților din subordinea MAI, achiziționarea de echipamente pentru activități operative, nave și ambarcațiuni pentru poliția de frontieră, autovehicule și alte mijloace de mobilitate, inclusiv pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate.

În cadrul ședinței, ministrul afacerilor interne le-a solicitat persoanelor cu funcții de conducere și atribuții în atragerea fondurilor europene să crească implicarea în realizarea proiectelor și să aloce resursele necesare, umane și logistice, pentru eficientizarea acestui proces.

În perioada 2007-2013, Ministerul Afacerilor Interne și structurile aflate în subordine sau în coordonare au reușit să atragă fonduri externe nerambursabile în valoare de 600 milioane de euro, iar pentru cadrul financiar 2014-2020 suma proiectată pentru a fi absorbită este de 1,2 miliarde de euro.