Accident grav în Dâmbovița! Doi morți și nouă copii răniți după ce un microbuz școlar s-a ciocnit cu un autoturism – VIDEO

Un accident teribil a avut loc în această dimineață, în Dâmbovița.

Un microbuz care transporta copii și un autoturism s-au ciocnit, pe DN 71, în apropierea localității Aninoasa. Din primele informații se pare că două persoane au murit, iar alte 9 sunt rănite.

VIDEO

“Pe drumul național 71, Târgoviște – Sinaia, în dreptul localității Aninoasa, județul Dâmbovița, a avut loc o coliziune între un microbuz de transport persoane și un autoturism.

Potrivit primelor informații, din nefericire, două persoane au decedat, alte nouă au suferit răni grave fiind evaluate medical la fața locului.

Traficul rutier este oprit în totalitate, pe ambele sensuri, fiind deviat pe străzi din localitate, pentru a permite intervenția echipajelor specializate și se estimează reluarea traficului după 45-60 de minute după finalizarea cercetărilor la fața locului” potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române.