Accident rutier grav pe DN66. Un bărbat a decedat și alte două persoane au fost rănite

Un accident rutier grav s-a produs ieri seara pe drumul național 66. Evenimentul rutier s-a soldat cu doi oameni răniţi şi un decedat.
La fața locului au intervenit echipaje de descarcerare şi ajutor medical ale Detaşamentului de Pompieri Petroşani, Gărzii Baru şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean. În autovehiculele grav avariate se aflau trei oameni. Pompierii salvatori au descarcerat dintr-un vehicul un bărbat de 42 de ani care nu a mai putut fi salvat. Alţi doi răniţi cu multiple traumatisme au primit îngrijiri medicale la locul producerii accidentului după care au fost duşi conştienţi la UPU Petroşani. Bărbatul de 42 de ani care a decedat era polițist local în municipiul Deva.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului.
„Polițiștii ajunși la fața locului, au constatat ca un bărbat in vârstă de 42 ani, din Simeria, în timp ce conducea autoturismul său pe DN 66, pe raza comunei Pui, respectiv la ieșirea din localitatea Galați, pe sensul de mers Petroșani – Hațeg, nu a adaptat vireza într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, în condițiile unui carosabil umed, a pierdut controlul direcției de mers, a intrat pe contrasens și a intrat în coliziune laterală cu un alt autoturism care se deplasa regulamentar pe direcția Hațeg – Petroșani, condus de un bărbat în vârstă de 29 de ani din comuna Pui. În urma accidentului rutier, a rezultat decesul bărbatului de 42 de ani și rănirea conducătorului auto care se deplasa regulamentar precum și a unei tinere în vârstă de 23 de ani, pasageră în același autoturism. Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a declarat Carla Strujan, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Theodora Roman