Activist șicanat de jandarmi în timp ce filma un transport de lemn! VIDEO

Activistul din cadrul ASOCIATIEI DE PROTECȚIA MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR- WAGNER GROUP documenta un presupus transport ilegal de material lemnos. Pentru că existau neconcordanțe, colegul nostru a sesizat autoritățile. Nu mai luăm în calcul faptul că polițiștii din Timiș (din birou) considerau că transportul este legal din toate punctele de vedere, lucru infirmat după controlul din teren. Probabil că polițiștii și jandarmii trimiși la fața locului au fost iritați de faptul că trebuie să muncească, pentru că altă explicație nu găsim. Refuzăm să credem că voiau să-l protejeze pe transportator.

Spunem acest lucru pentru că jandarmii au fost mai preocupați de faptul că membrul ASOCIATIEI DE PROTECTIA MEDIULUI, APELOR SI PADURILOR- WAGNER GROUP filma controlul de pe DOMENIUL PUBLIC, adică dintr-o zonă în care acest drept nu poate fi îngrădit unui cetățean cu drepturi depline al acestei țări. Acest aspect însă n-a contat pentru echipajul de jandarmi care a insistat la colegul nostru să meargă în autoturismul său și să filmeze verificările derulate la transportatorul de lemn. Nici polițiștii n-au fost mai prejos.

În condițiile în care jandarmii sunt plătiți din banii noștri, salariile lor fiind considerabile, cerem ca măcar legislația să o cunoască. N-ar strica dacă șefii Jandarmeriei Române și ministrul de Interne ar plăti câteva cursuri de bună purtare pentru militarii care alcătuiesc patrule și interacționează cu cetățeanul. Ar fi mare nevoie dacă ne raportăm la destul de multe incidente în care jandarmii au considerat că sunt o instituție de forță și trebuie să acționeze ca atare, chiar cu brutalitate, inclusiv împotriva cetățenilor pașnici care-și exercitau drepturile constituționale.

Dovadă că este nevoie de angajați competenți în Jandarmeria Română, care să nu-și depășească atribuțiile și să lucreze pentru cetățean, este și recentul caz din județul Hunedoara. Doi jandarmi au snopit în bătaie un cetățean recalcitrant din Deva, în sediul Poliției Deva. Ba chiar i-ar fi ucis și un cățel de talie mică lovindu-l.

Jandarmii bătăuși de la Hunedoara, condamnați penal
Militarii au fost puși sub acuzare și judecați de Tribunalul Militar Timiș la finele lunii trecute. Cei doi jandarmi, unul din Costești iar celălalt din Cristur, ambii angajați ai IJJ Hunedoara au fost provocați constant de către bărbat, lucru dovedit în fața instanței militare, însă acest lucru nu le dădea dreptul să recurgă la agresiune.

În loc să urmeze procedurile, jandarmii au cedat nervos și în timp ce era introdusă sediul Poliției, persoanei vătămate i-au fost aplicate mai multe lovituri cu pumnul la nivelul trunchiului de către cei doi inculpaţi militari jandarmi ce-l flancau. De asemenea, în seara respectivă, unul dintre cei doi câini de talie mică ce aparţineau persoanei vătămate a suferit lovituri incompatibile cu viaţa, iar ulterior a fost eutanasiat.

”Moartea câinelui persoanei vătămate s-a produs cu certitudine urmare unei violențe fizice exercitate asupra sa în timpul incidentelor din acea noapte, așa cum a reținut și procurorul de caz prin rechizitoriu. (…) Chiar dacă nu pot indica dincolo de orice dubiu care dintre militarii jandarmi au lovit câinele persoanei vătămate, pot constitui indicii puternice și chiar veritabile probe că o asemenea faptă a avut loc”, se mai arată în dosar.

Tribunalul Militar Timiș i-a condamnat pe cei doi angajați ai IJJ Hunedoara la pedeapsa de 9000 lei amendă penală, reprezentând echivalentul a 180 zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă.

(https://www.rejust.ro/juris/de97e62g9) Instanța a mai dispus amânarea aplicării pedepselor cu amenda penală stabilite în sarcina celor doi inculpați pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a sentinței. Practic cei doi jandarmi bătăuși au rămas în continuare angajați ai Jandarmeriei Române.

VIDEO – IMAGINI -ASOCIAȚIA DE PROTECȚIA MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR- WAGNER GROUP

ATENȚIE! ASOCIAȚIA DE PROTECȚIA MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR – WAGNER GROUP –  ESTE MARCĂ ÎNREGISTRATĂ LA OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI!

MATERIALELE DE PRESĂ, FOTO-VIDEO, NU POT FI PRELUATE DECÂT CU ACORDUL SCRIS AL OBSERVATORUL NAȚIONAL TV . OBSERVATORUL NAȚIONAL TV – ESTE MARCĂ ÎNREGISTRATĂ LA OSIM! TOATE DREPTURILE REZERVATE!