AFACERI ILEGALE LA IPJ HUNEDOARA SUB COMANDA INSPECTORULUI ŞEF – VIDEO

Decizii abuzive, construcții ilegale de care nici măcar șefii din IGPR habar nu au, polițiști care se plâng de atitudine dictatorială ori ordine care încalcă legea, toate s-ar întâmpla sub comanda actualului șef al IPJ Hunedoara, comisarul șef Liviu Dumitru. Șeful IPJ s-ar bucura de susținere de la ”vârf”, de la unii parlamentari liberali susțin surse din interior. De altfel, în campanie a și fost un scandal, Dumitru fiind acuzat de politicieni ai PSD că s-a implicat deși nu ar fi fost normal. Șeful IPJ Hunedoara se mai află în centrul unui scandal legat de lucrarea sa de doctorat și ar fi cercetat de Parchetul General.

Comisarul șef al IPJ Hunedoara, Liviu Dumitru, este la comandă de mai bine de zece ani și sub conducerea sa instituația a fost în centrul mai multor scandaluri fiind învinuit de subordonați că le-au fost fabricate dosare, că a dat dispoziții ilegale dar mai ales că a încercat să le impună cum să deruleze cercetări în dosare penale. Un subrodnat, aflat în rezervă astăzi, a începutsă dezvăluie metodele neortodoxe practicate de Liviu Dumitru. Claudiu Ionescu povestește cum a fost chemat la raport pentru a urgenta un dosar de furt unde parte vătămată era un angajat din SRI. 

 

Liviu Dumitru a construit în curtea IPJ un heliport, construcție ielgală de care nici măcar șefii IGPR habar nu au. Mai mult, Dumitru a primit răspuns negativ de la MAI prin care i se spunea că nu este necesară o astfel de construcție. IPJ Hunedoara susține și astăzi că nu are un astfel de obiectiv și doar că există o platformă betonată pe care mai aterizează elicopterele MAI. Cum minciuna are picioare scurte, Dumitru este contrazis chiar de documentele semnate de el în care se arată clar că există acest heliport. 

Documente-heliport semnate de Dumitru

La construcția obiectivului s-ar fi folosit cantități impresionante de beton, dar nu tot ar fi ajuns în curtea IPJ Hunedoara. Surse din rândul polițiștilor susțin că tot în perioada construcției heliportului și a unui paraclis, în curtea șefului IPJ și a unui subordonat ar fi răsărit niște contrucții. 

Polițiștii hunedoreni acuză abuzuri grave din partea șefului IPJ Hunedoara, și susțin că au fost obligați să care morții. Acesta a făcut o înțelegere verbală cu șefu SML Hunedoara, pentru ca autospeciala de medicină legală cu care se transportă cadavrele să fie condusă de polițiști. Se întâmplă pe raza Văii Jiului, iar polițiștii se plâng că pe lângă faptul că sunt obligați să comită o ilegalitate, sunt practic pasibili de închisoare în cazul în care s-ar întâmpla un incident.

Tot polițștii îl acuză pe șeful IPJ Hunedoara că a plagiat în lucrarea sa de doctorat iar pentru susținerea ei s-a folosit de subordonații din mai multe structuri de poliție ale județului. Dumitru a replicat cu o amenințare la adresa celor care susțin că a plagiat și i-a avertizat că-i va da în judectă. Cert este că pe numele lui Liviu Dumitru s-a declanșat o cercetare penală legată tocmai de lucrarea sa de doctorat. Dosarul s-ar aflat la Parchetul General și tocmai din acest motiv lucrarea sa nu a putut încă să fie evaluată de CNATDCU.

Click pe fotografie pentru a vedea plângerea către: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

[ultimate_modal icon_type=”custom” icon_img=”id^8384|url^http://observatorulnational.ro/wp-content/uploads/2017/01/16117230_1417901004907970_1029221076_n.jpg|caption^null|alt^null|title^16117230_1417901004907970_1029221076_n|description^null” modal_on=”image” btn_img=”id^8384|url^http://observatorulnational.ro/wp-content/uploads/2017/01/16117230_1417901004907970_1029221076_n.jpg|caption^null|alt^null|title^16117230_1417901004907970_1029221076_n|description^null” overlay_bg_opacity=”80″]Către, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Subsemnatul xxxx, domiciliat ]n mun Petroşani, xxxx, prin prezenta reclam următoarele: La începutul anului 2014 comisar şef Dumitru Liviu Gabriel inspector şef la IPJ Hunedoara a inpus ca toţi şefii de poliţie şi de servicii din cadrul IPJ Hunedoara să fie prezenţi la Academia de Poliţie în data de 07.02.2014 pentru a fi susţinut la prezentarea lucrării sale de doctorat în care coordonator de lucrare era Costică Voicu profesor în academie.Astfel au participat şefii de poliţie com şef Cioara Dan- Brad, Mihu Toma – Vulcan, Brăgaru Titel – Petroşani, Mocanu Danuţ –Lupeni, Mureşan Dan – Uricani, Butan Virgil –Hateg, Zaharia Ovidiu –Petrila, Tihodor Aurel – Deva, sefii de servicii Pausescu Adrian –BOP, Duca Constantin – Criminalistic, Condurachi Monica – Juridic, Sticlan Gheorghe – MRU, Balici Camelia – Financiar, Salagean Mihai –Serviciul Intervenţii rapide, Mihaescu Claudiu- Biroul Control Intern, Niţu Bogdan – Purtator de Cuvânt, Bogdan Mircea- AEST, Nicoriciu Mircea- şef cabinet, Grosu Dumitru – Ofiţer, Barlea Ovidiu SIFraudelor, cms şef Sabău Remus – adj inspector sef, cms Enea Daniel, soţia şefului IPJ –poliţistă. Comisar şef Cioara Dan şeful poliţiei Brad a suportat finaciar transportul muzicanţilor care erau poliţisti, respectiv agenţii de poliţie Mircea Olaru, Barna Cristi, Mihaila Eugen, Tutunaru Alin si care au întreţinut atmosfera la data de 07.02.2014 după susţinerea doctoratului la restaurantul Casa Albă de lânga Academia de Poliţie. Comisar şef Balici Camelia a fost transportată cu autoturismul cu numărul de înmatriculare BSH marca AUDI condus de către agentul de poliţie Luncan Adrian, finul inspectorului şef Dumitru Liviu Gabriel, autoturism folosit în interes personal şi nu interesul muncii de poliţie, sustinerea unei lucrari de doctorat nefacand parte din activitatile curente ale politiei. De asemenea au fost prezenţi şi familia Marchidan finii inspectorului şef care sunt poliţisti în cadrul SOI Hunedoara precum şi Doru Besleaga administrator SC Quasar. Toate materialele pentru susţinerea doctoratului au fost susţinute financiar de către oamenii de afaceri Avramescu Sorin administrator restaurant Belle Epoque din Petroşani şi Melczer Mihai fost administrator la Gerom SA actualmente director CEH Petroşani, fiind tipărite la Tg. Jiu la tipografia unde se editează ziarul Vaii Jiului. Toate aceste materiale au fost luate şi transportate personal de către cms sef Ciucă Ştefan la vremea aceea adj şef poliţie Petroşani care s-a implicat şi le-a transportat cu maşina de la poliţia Petroşani. Poliţiştii nomilizaţi au fost prezenţi la academia de Poliţie împotriva voinţei lor, acest lucru fiindu-le impus iar în cazul neprezentării aveau de suportat consecinţe din partea cms şef Dumitru Liviu Gabriel respectiv control de fond şi de management. La susţinerea lucrării s-a filmat şi fotografiat de către Bogdan Niţu şi cms şef Duca Constantin iar filmările pot fi ridicate de la aceştia. La data de 07.02.2014 toţi aceşti oameni au fost pontați fictiv de către cms şef Dumitru Liviu Gabriel, care a comis un abuz în serviciu întrucât susţinerea lucrării de doctorat nu este o activitate de poliţie ci una personală motiv pentru care trebuie cercetat şi tras la răspundere.[/ultimate_modal]

Mai mulți subordonați ai IPJ Hunedoara solicită ministrului Afacerilor Interne să-și trimită de urgență corpul de control la IPJ Hunedoara pentru a cerceta  aspectele semnalate precum și altele de care au fost înștințați foștii șefi ai IGPR ,totodată aceștia susțin că ar trebui ca din corpul de control al ministrului să nu mai facă parte vechii inspectori pentru că unii dintre ei sunt suspectați de prietenie cu Liviu Dumitru. Potrivit unor polițiști a căror identitate rămâne protejată Liviu Dumitru și-ar fi petrecut concediile cu inspectori din cadrul corpului de control al  IGPR și acesta ar fi motivul pentru care a ieșit de fiecare dată curat ca lacrima.