AGLOMERAŢIE PE A1, LA INTRAREA ÎN BUCUREŞTI

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (18:00), pe autostrada A1, se circulă în coloană la intrarea în Bucureşti dinspre Piteşti, din cauza numărului mare de autovehicule.
Îi sfătuim pe conducătorii auto să mărească distanţa în mers, iar în cazul în care încheie coloanele să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei ce se apropie din spate să frâneze din timp.