Aihan Omer vrea să ducă naționala de handbal pe plajă la JO 2024

0

Fostul selecționer al naționalei de handbal, Aihan Omer va conduce prima națională masculină de seniori de beach handball din istoria României. În 2024, handbalul pe plajă va fi sport olimpic. Zilele trecute, Federația Română de Handbal a organizat pe plaja Banana Beach dintre Venus și Saturn al doilea campionat național de juniori. 

A fost entuziasm total printre tinerii handbaliști. La competiție au participat echipe din toate colțurile țării – precum Baia Mare și Sânnicolaul Mare – Timiș). “Din toamna aceasta încercăm să formăm loturi de seniori la masculin și feminin pentru a putea să ne luptăm în viitor pentru calificările la Jocurile Olimpice din 2024. E posibil să atragem și jucători de la handbal indoor aflați pe final de carieră care își doresc o provocare într-un nou sport”, a precizat Nicoleta Ivan, antrenor federal beach handball – fostă campioană a Italiei.

Campionatul Național, prilej de selecție
Antrenor al echipei AHC Dobrogea Sud Constanța, Aihan Omer a bifat al doilea său titlu consecutiv cu formația de pe litoral. În paralel, reputatul tehnician a supervizat competiția pentru a selecționa jucători pentru viitoarea națională de seniori a României. În urma discuțiilor cu președintele Alexandru Dedu și cu Nicoleta Ivan (responsabila FRH pentru beach handball), Omer și-a stabilit deja strategia pentru a califica România la JO 2024. Tehnicianul care a scris istorie la Fibrex Săvinești, HCM Constanța și UCM Reșița și a condus România la Mondialul din 2009 vrea să convingă mai multe vedete de la handbal în sală să se apuce de beach handball. În plus, cu sprijinul COSR, FRH vrea să construiască la Izvorani un teren acoperit pentru a mări perioada competițiilor pe întreg anul calendaristic. “Noi suntem la început, dar în lume handbalul pe plajă este foarte dezvoltat. Am participat ca spectator la câteva competiții și nivelul e foarte ridicat, deci avem mult de lucru. Am acceptat acest nou rol pentru că îmi doresc să calific România la Olimpiadă. Primul obiectiv este să mărim timpul de pregătire pe durata unui an. Vrem un teren acoperit la Izvorani, ne-ar ajuta extraordinar să facem o pregătire bună”, a punctat Aihan Omer, selecționerul naționalei masculine de beach handball care l-a cooptat în stafful său și pe Mihai Rohozneanu, fostul coordonator de joc al naționalei de handbal.

Cristina Neagu, dorită în naționala de beach handball 
Unul dintre pionerii handbalului pe plajă din România, proaspătul selecționer al naționalei feminine de senioare Adrian Georgescu spune că ușa primei reprezentative de beach handball este deschisă și pentru jucătoarele de handbal indoor și chiar le încurajează să practice acest sport în vacanță. “Este un sport complementar handbalului indoor și le-ar ajuta. Ar fi extraordinar să o avem și pe Cristina Neagu în echipă într-o vacanță. Mă bucură decizia de a forma o națională de senioare, este un mare pas înainte și le va ajuta pe fetele care termină junioratul să aibă continuitate”, a punctat Adrian Georgescu, tehnician care a condus naționala U17 spre un loc 7 la Campionatul European. de anul trecut.

Reguli de bază beach handball:
Principalele diferențe față de handbalul indoor: Se joacă doar două reprize de 10 minute, suprafața este mai mică – 27 x 12 metri, 4 jucatori de echipă – 3 jucători de câmp+1 portar, există procedee tehnice individuale care se punctează dublu (aruncarea din piruetă 360 grade, aruncarea din aeriană, penalty-ul, golul portarului, aruncarea jucătorului specialist – cel care înlocuiește portarul).

Clasamentul final:

JUNIORI A FEMININ:
LOCUL I – CSS 1 CONSTANȚA
LOCUL II – CS MINAUR BAIA MARE
LOCUL III – CSS VIITORUL CLUJ

JUNIORI B FEMININ
LOCUL I – CSS VIITORUL CLUJ A
LOCUL II – CSM PLOIESTI A
LOCUL III – CSS SF. GHEORGHE
JUNIORI A MASCULIN
LOCUL I – AHC DOBROGEA SUD CONSTANȚA
LOCUL II – CSS SIGHISOARA
LOCUL III – CS BRAZI

JUNIORI B MASCULIN
LOCUL I – CSM MEDGIDIA
LOCUL II – CSS 1 CONSTANȚA
LOCUL III – ACS ACADEMIA MINAUR BAIA MARE

Parteneri în organizare: DJST Constanța, CSS Constanța, Centrul de Agrement 2 Mai și AJH Constanța.

Stefan Gavan

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.