Alina Bica a fost depistată și reținută în Italia

Fostul procuror-șef DIICOT Alina Bica a fost reținută în Italia. Pe numele Alinei Bica fusese emis un mandat european de urmărire internațională pentru infracțiunea de favorizarea infractorului fiind condamnată 4 ani la închisoare.

„În urma cooperării polițienești internaționale, precum și a bunelor relații între ministrul de Interne din România și ministrul de Interne din Italia, au fost depistați de colegii noștri pe teritoriul Italiei doi urmăriți internațional, Alina Bica Mihaela, urmărită internațional cu mandat european pentru infracțiunea de favorizarea infractorilor, fiind condamnată 4 ani la închisoare și Benea Ion, urmărit internațional cu mandat european de arestare, fiind condamnat 6 ani și 2 luni pentru evaziune fiscală, fals în înscrisuri și uz de fals.În acest moment, cei doi sunt în custodia colegilor din Italia și, de asemenea, vreau pe acestă cale să mulțumesc tuturor partenerilor instituționali pentru succesul acestei acțiuni „, a precizat chestorul șef Liviu Vasilescu, șeful Poliției Române.