Amânare în dosarul Frigescu

Inculpaţii din dosarul „Prostituate pentru sportivi şi jurnalişti”, în care este implicat şi realizatorul TV din Valea Jiului, Telus Frigescu, au putut administra noi probe în favoarea lor la termenul de marţi, care a avut loc la Curtea de Apel Alba Iulia.
Telus Frigescu împreună cu complicii săi au fost condamnaţi la pedepse aspre de către Tribunalul Hunedoara, însă au atacat sentinţa la Curtea de Apel Alba Iulia. Realizatorul TV a cerut instanţei să i se permită administrarea unor noi probe în favoare sa, iar judecătorii au admis solicitarea iar procesul se apropie de final. „Se vor mai da termene, sau cel puţin unul. Din ce am înţeles de la colegii mei, la termenul de astăzi (n.r. ieri), doi inculpaţi au solicitat probaţiune. Au fost depuse şi motivele de apel cu întârziere. Fiind apel, instanţa rejudecă dosarul”, a declarat Cosmin Munteanu, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia.