Amenințat de colegi în stil mafiot! Un polițist acuză capii Poliției din Hunedoara !

Situație fără precedent la o poliție municipală din Valea Jiului, unde un polițist a refuzat să intre în tură și și-a anunțat superiorii că îi este amenințată viața. Agresorii sunt chiar câțiva colegi ai agentului. Aceștia i-au transmis că își trag cagule pe față și ”au grijă de mine, că și ei au pistoale”, mărturisește agentul. Unul dintre polițistii agresori este supectat de braconaj și trafic internațional cu trofee, iar zilele trecute ofițerii DGA au descins la locuința sa și-l cercetează penal.
Polițistul Iustinian Ivanciuc este angajat la Poliția Municipală Lupeni, unde mai mulți colegi ai lui au făcut o plângere comună împotriva comandantului.
Ivanciuc și alți câțiva polițiști nu au vrut să semneze plângerea și din acest motiv a fost luat în vizor. De la scuipat și până la amenințări cu moartea n-a mai fost decât un pas. Joi seara, înainte ca agentul să intre în tură, i s-a transmis că va fi ”aranjat”.
Polițistul spune că nu a greșit cu nimic față de colegii săi, iar acum plătește pentru că a vrut să stea departe de scandal și să-și facă serviciul. Nu doar el ci și alți polițiști de la Lupeni.
Agentul a cerut sprijin conducerii IPJ Hunedoara, în mai multe rânduri, însă nu s-a luat nici o măsură. Din contră, parcă încurajați de dezinteresul conducerii IPJ Hunedoara, polițiștii agresori au prins și mai mult curaj. Atât de mult încât au fost în stare să-l amenințe cu moartea. Și joi seară a anunțat conducerea IPJ Hunedoara și rezultatul a fost același.
Incidentul extrem de grav de la Poliția Lupeni vine la câteva zile după ce Corpul de control al IPGR a derulat un control, iar printre cei cercetați disciplinar se află și polițiștii agresori. Pe de altă parte, șeful Poliției Române, Bogdan Despescu, informat despre situația extrem de gravă, a dispus ca șeful de la Inspecție internă să se ducă de urgență la Lupeni, pentru a verifica situația apărută și să ia măsuri în consecință.
Vom reveni în curând cu imagini video în exclusivitate!