Ardeleanu scapă de pușcărie

0

Femeia care și-a încuiat în casa cuprinsă de flăcări cei trei copilași și a fugit fără a cere ajutor, nu va merge la închisoare. Alina Nadia Ardeleanu a fost condamnată într-un alt dosar pentru maltratarea unui băiețel de 6 ani, dar pedepspa primită a fost suspendată. A avut de respectat mai multe obligații, însă tânăra din Uricani n-a fost impresionată. Astfel, Biroul Executări Penale a cerut ca Alina Nadia Ardeleanu să ajungă în închisoare. Zăngănitul cătușelor a trezit-o la realitate pe femeie și în ultima clipă a început să se conformeze obligațiilor stabilite prin sentință. În aceste condiții magistrații s-au văzut nevoiți să o lase în libertate și au respins solicitarea Biroului Executări Penale.

Tânăra  mai are un dosar în care este cercetată pentru omor. Potrivit procurorilor, femeia și-a lăsat cei trei copilași să ardă de vii în casă, după ce a aprins o lumânare pe care a pus-o pe spătarul canapelei în care dormeau micuții și a plecat să-și cumpere băutură. Spre miezul nopții a revenit acasă și după ce a intrat în garsoniera cuprinsă de flăcări, în loc să ceară ajutor, a încuiat ușa cu cheia și s-a făcut nevăzută. Incendiul a fost văzut de vecini mult mai târziu. Când au intervenit pompierii, deja cei trei micuți erau morți. Alina Nadia Ardeleanu a fost găsită de polițiști într-un șanț în care se prăbușise din cauza băuturii.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.