Aromaterapie în timpul sarcinii? Argumente pro și contra

Dacă aștepți un copil, cu siguranță te-ai confruntat deja cu părțile mai puțin neplăcute ale sarcinii. Disconfortul, balonarea, durerile de spate sau o stare generală de anxietate probabil îți sunt cunoscute.
Poate ai căutat ceva remedii naturale, care să nu îi creeze micuțului tău niciun fel de disconfort.
Probabil ai auzit și știi deja de aromatarapie. Aromaterapia este o activitate ce implică utilizarea uleiurilor esențiale distilate din diferit plante medicinale, pentru a remedia anumite simptome. Aromaterapia poate fi folosită atât cu ajutorul uleiurilor esențiale, cât și a bețișoarelor parfumate.
Cu atât de multe surse de informare disponibile astăzi, cu siguranță ai întâlnit păreri de o parte și de alta când vine vorba de utilizarea aromaterapiei în timpul sarcinii.
Îți prezentăm astăzi avantaje și riscuri ale utilizării aromaterapiei în timpul sarcinii. Nu în ultimul rând, înainte de a te decide dacă vrei sau nu să folosești aromaterapia, consultă-te cu medicul tău. Acesta este cel mai în măsură să îți spună ce este bine pentru tine și ce nu.
Când să eviți aromaterapia
Aromaterapia trebuie evitată în primele săptămâni de sarcină.
De regulă, fătul este foarte vulnerabil în primul trimestru de sarcină. În această perioadă fiind și cele mai mari șanse de avort spontan.
Așadar utiliza aromaterapia în prima parte a sarcinii. Este destul de dificil să știi încă din primele zile dacă ești însărcinată sau nu, așa că pentru orice siguranță evită uleiurile esențiale și pe perioada când încerci să concepi un copil.
Nu în ultimul rând, dacă știi că ești alergică la anumite substanțe sau plante, din nou, evită utilizarea uleiurilor esențiale.
De asemenea dacă în lista de activități în timpul primăverii se numără înmiresmarea locuinței cu diferite uleiuri esențiale, gândește-te de două ori înainte. Acordă atenție și la alergiile tipice de sezon, întrucât medicamentele pe care le iei de regula ar putea să nu îți mai fie accesibile acum. Întrebă-ți medicul pentru mai multe detalii.
Când să utilizezi aromaterapia
Probabil, ai ghicit deja: după primul trimestru de sarcină.
Poți merge la un salon specializat, unde personalul este instruit și cunoaște exact efectele fiecărui tip de ulei esențial. Așadar poți fi sigură că totul va fi în regulă.
Îți poți întreba medicul ce uleiuri poți folosi, în cazul în care dorești să practici aromaterapia la domiciliu.
Ce uleiuri sunt sigure
Pentru perioada sarcinii cu siguranță dorești să te simți confortabil pe cât de mult posibil și să îți îngrijești pielea astfel încât să fie ferită de vergeturi sau alte efecte nedorite ale sarcinii.
Poți folosi fără griji următoarele uleiuri esențiale:

  • Ulei de struguri
  • Ulei de migdale (pentru pielea uscată și împotriva vergeturilor)
  • Ulei de avocado (din nou foarte bun pentru elasticitatea pielii)
  • Ulei de germeni de grâu
  • Ulei de măsline

Nu uita, întotdeauna consultă-te cu un specialist sau doctorul tău înainte de a utiliza orice ulei esențial!
Ce uleiuri esențiale sunt riscante
Deși nu exista momentan studii oficiale care să ateste anumite riscuri, cel mai sigur este să le eviți pentru a fi liniștită. Aceste uleiuri sunt considerate riscante întrucât pot crește șansele de travaliu timpuriu sau avort spontan. Așadar, evită următoarele uleiuri:

  • Maghiran
  • Iasomie
  • Rozmarin
  • Salvie
  • Cimbru
  • Ienupăr

Lista poate fi mai lungă, în funcție de toleranța sistemului tău imunitar și a corpului. Așa că, după cum am menționat deja de mai multe ori, consultă-te cu doctorul înainte.
Sperăm că aceste liste și detalii ți-au oferit o mai bună perspectivă asupra aromaterapiei în timpul sarcinii.
Nu uita că oricând îți poți întreba doctorul mai multe detalii sau poți merge la un salon specializat în aromaterapie pentru a fi sigură că nu te expui nici unui risc.