ASF – Norma de aplicare a prevederilor Legii nr. 132/2017

0

Bucureşti, 27 iulie 2017Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a dezbătut şi a aprobat, în şedinţa din data de 26 iulie 2017, Norma de aplicare a prevederilor Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie.

Consiliul ASF a adoptat norma în forma rezultată din consultările avute cu principalii participanţi la piaţa asigurărilor auto obligatorii (asociaţii de protecţia consumatorilor, societăţi de asigurare, transportatori, brokeri şi service-uri auto, precum şi alte asociaţii), considerând că amendamentele aduse proiectului iniţial au conturat un cadru coerent şi echilibrat în sprijinul aplicării legii, care a întrunit totodată şi un consens larg pe parcursul celor două dezbateri publice pe această temă.

Noul cadru legal care reglementează piaţa RCA presupune o strânsă colaborare între mai multe instituţii ale statului. În acest sens, ASF a iniţiat şi a dezvoltat deja parteneriate instituţionale cu Ministerul de Interne, Ministerul Sănătăţii şi cu Registrul Auto Român, al căror rol este determinant în aplicarea Legii nr. 132/2017.

„Adoptarea normei RCA creează premisele stabilizării şi normalizării pieţei asigurărilor auto obligatorii. ASF va urmări cu foarte mare atenţie modul în care sunt respectate noile prevederi. Vom sancţiona ferm orice abatere care ar putea afecta drepturile şi interesele consumatorilor”, a declarat Vicepreşedintele ASF, domnul Cornel Coca Constantinescu.

Norma detaliază mecanismele de implementare a noii legi RCA şi aduce clarificări în ceea ce priveşte o serie de prevederi, printre care se numără:

  • reglementarea modalității de constatare, evaluare, stabilire și plată a despăgubirilor;
  • modalitatea de decontare directă;
  • asigurările RCA aplicabile asiguraților cu risc ridicat;
  • reglementarea criteriilor de aplicare a sistemului bonus-malus.

Norma de aplicare a Legii RCA va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.