Au dat buzna pentru reducerea de 73 de procente la impozite

Reducerea de 10 procente care se acordă celor care și-au achitat dările locale pe clădiri a făcut ca ghișeele Serviciului Local de Taxe și Impozite din cadrul municipalității Petroșani, să fie luate cu asalt. Chiar dacă termenul limită a trecut, încă este aglomerație dat fiind faptul că toți contribuabilii mai pot beneficia de o scutire. ”Reducerea cu 73 la sută a penalităţilor de întârziere acumulate până la 30 septembrie 2015 îi determină pe mulți contribuabili să-și achite impozitele locale. Se dovedește că a fost o măsură necesară și care încurajează locuitorii municipiului Petroșani să-și achite dările”, a explicat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi. Circa 7.000 de contribuabili din municipiul Petroşani pot beneficia de o scutire cu 73,3 procente din sumele calculate ca penalităţi de întârziere la plata dărilor locale. În unele cazuri, penalităţile de întârziere sunt mai mari decât impozitele datorate, iar contribuabilul restant nu mai reuşea să-şi stingă creanţa şi nici nu mai avea o motivaţie. De scutire pot beneficia persoane fizice cât şi juridice plătitoare de taxe şi impozite locale.