O operațiune dificilă are loc duminică dimineață în Munții Retezat, unde s-a produs tragedia de ieri. Salvamontiștii au plecat de la ora 05.30, spre locul unde au murit cei doi copii alpiniști multipli campioni mondiali și europeni. Dor Geta Popescu și Eric Gulacsi au doborât record după record, au urcat pe cele mai înalte varfuri din lume dar au murit îngropați de o avalanșă aici, în țară.
Cei şapte alpinişti au fost surprinşi de o avalanşă pe traseul Peleaga – Bucura.
Zeci de salvamontişti şi jandarmi montani au plecat spre locul tragediei. Intervenţia a fost însă extrem de dificilă, până la faţa locului erau 4 ore de mers. Din cauza zăpezii au fost nevoiţi să abandoneze maşinile şi să meargă pe jos. Rănitii au fost coborați la refugiul Genţiana, iar ulterior cautarile au fost sistate din cauza vremii nefavorabile. Salvatorii atrag atenţia că în orice moment, o altă avalanşă se poate declanşa.
Pericolul persistă mai ales în golurile alpine de sub Vârful Judele, pe traseul Lacul Bucura-Refugiul Bucura, sub Vârful Retezat, dar şi pe Valea Berbecilor, sub Vârful Peleaga.