Udrea, AVIZ FAVORABIL pentru începerea urmăririi penale. "Viaţa mea nu arată chiar ca înainte"

UPDATE: Elena Udrea a primit AVIZ FAVORABIL de începere a urmăririi penale: „Un ministru nu ştie tot ce se întâmplă în ministerul său, are specialişti angajaţi”, a declarat Udrea la ieşirea din comisia juridică.
UPDATE: Deputatul Elena Udrea a declarat miercuri, înainte de şedinţa Comisiei juridice în care se discută solicitarea de începere a urmăririi sale penale, că va cere deputaţilor să dea un aviz favorabil şi nu va veni în Parlament să-şi susţină cauza.
„În niciun caz n-o să mă dezic de ceea ce am susţinut zece ani, de susţinerea justiţiei. Voi cere comisiei să dea un aviz favorabil”, a precizat Udrea.
––––––-
Soarta Elenei Udrea este în mâna parlamentarilor din Comisia Juridică. Aceştia dezbat astăzi cererea DNA de încuviinţarea urmăririi penale împotriva ei.
Raportul aleşilor va ajunge în plenul Camerei Deputaţilor unde va fi supus la vot. Între timp, Udrea arată din nou cu degetul către politicienii care veneau la ea cu diverse solicitări, iar acum vorbesc de corectitudine.
Protejata lui Traian Băsescu spune că începând de azi vom avea parte de un serial cu fiecare dintre ei.
Ieri, Elena Udrea a fost aşteptată cu huiduieli la secţia 2 de poliţie, unde s-a prezentat conform obligaţilor pe care le are, după plasarea sub control judiciar în dosarul Microsoft, fiind suspectată de spălare de bani.
sursa-antena3