Avram Iancu se pregăteşte de întrecerea nocturnă din Parâng

Devenită tradiție ”Parangul Night Challenge” va avea loc în penultimul weekend din luna februarie, iar numeroși sportivi și-au anunțat prezența la ”maratonul” ce se desfășoară la lumina făcliilor.
Competiția organizată pe temerarul Avram Iancu a ajuns la ediția cu numărul cinci și se anunță a fi una de excepție. ” Parângul Night Challenge ajunge la o ediție aniversară. Sunt cinci ani de când împreună cucerim Vârful Parângul Mic, la lumina frontalelor.
Conform tradiției și această ediție aniversară se va desfășura în penultimul weekend din luna februarie, 17 februarie 2018”, spune Avram Iancu. Bibliotecarul devenit cunoscut în întreaga lume după ce înotat Dunărea, de la izvoare și până la vărsare în Marea Neagră, ori pentru că a fost primul român care a traversat Canalul Mânecii fără costum de neopren, anunță și suprize pentru ediția din acest an. Vor fi mai multe categorii de vârstă, sportivi de top, premii generoase în bani ori un bonus pentru doborârea recordului de cursă. ”În plus, toți cei care au fost prezenți la toate cele patru ediții precedente, la ediția aniversară beneficiază de înscriere gratuită”, explică organizatorul Parângul Night Challenge.