Bărbatul care ar fi furat arma jandarmeriţei a fost reţinut. Pistolul nu a fost găsit!

Bărbatul căutat sub acuzaţia că ar fi furat o armă în busculada de vineri seară a fost prins de poliţişti. Luni noaptea, a fost reţinut pentru 24 de ore, însă pistolul e în continuare de negăsit.

Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, e acuzat de tulburarea ordinii şi de furtul armei.
Deși apare în nenumărate fotografii, acesta spune că este nevinovat. Recunoaște că a lovit jandarmii, însă susține că nu a atins pistolul care a dispărut.

De asemenea, continuă acţiunile pentru găsirea armei şi pentru identificarea celorlalţi agresori ai femeii.