Bibliotecarul din Petroșani, Avram Iancu, a terminat 6633 Arctic Ultra, ultramaratorul de la Cercul Polar!

Avram Iancu, românul care a înotat întreg cursul Dunării, de la izvoare până la vărsarea fluviului în Marea Neagră, a trecut linia de sosire la ultramatonul „6633 Arctic Ultra” de la Cercul Polar. Bibliotecarul din Petroșani a parcurs peste 600 de kilometri, la temperaturi ce coborau chiar și la minus 30 de grade Celsius.
Avram Iancu a încheiat cursa Arctic Ultra 6633 după ce a parcurs cei 611 kilometri în 206 ore şi jumătate (timp neoficial). El este al patrulea român din istorie care a reuşit să încheie concursul desfăşurat în condiţii extreme, Arctic Ultra 6633, scrie AIMX.ro. Tibi Uşeriu a câştigat de trei ori Arctic Ultra 6633, iar Andrei Roşu şi Vlad Tănase au terminat pe locul al treilea ediţia din 2016.
Avram a trecut al treilea linia de sosire. Sportivul a ajuns la Tuktoyaktuk, pe malul Oceanului Arctic, sâmbătă dimineaţa, la ora 11.00 a României. Cel mai probabil, va ceda o poziţie în clasament după ce David Hirschfield, ocupantul locului patru, va ajunge şi el la finish. Organizatorii îi vor scădea acestuia, din timpul total, trei ore şi 40 de minute, perioada petrecută de David pentru a-i acorda primul ajutor concurentului din Franţa Didier da Costa, care a fost la un pas de tragedie şi şi-a incendiat sania pentru a nu îngheţa.   Startul cursei s-a dat pe 7 martie, la 20.30, ora României. Doar trei din cei 15 concurenţi au ajuns la finish până în acest moment, printre care şi Avram Iancu, iar alţi trei încă se află pe traseu.

Avram Iancu este primul român care s-a încumetat să lupte cu apele Canalului Mânecii, înotând fără întrerupere 12 ore şi 25 de minute, aproximativ 40 de kilometri. Este primul român care a realizat un maraton acvatic pe Dunăre, în lungime de 45 de kilometri, şi totodată primul român care a parcurs întregul curs al Dunării, de la izvoare la vărsare (2860 de kilometri), în premieră mondială fără costum de neopren, în 89 de zile. Este şi primul român care a înotat Marea Neagră până la Istanbul, în 60 de zile.