Ziua de 6 ianuarie reprezintă o mare sărbătoare pentru toţi românii creştini, fiind ziua în care Domnul Iisus Hristos s-a arătat lumii şi a fost botezat în apa Iordanului de către Sfântul Ioan. În aceeaşi zi se ţine şi sărbătoarea Botezului, prima dintre cele şapte taine, fără de care nu te poţi numi creştin. Ca un fapt inedit, nu numai pentru Valea Jiului, ci şi pentru întreaga Românie, în Lupeni, mai exact în Masivul Straja, sfinţirea apei se desfăşoară sus în munte. Dacă în alte regiuni din ţară scufundarea crucii în apă are loc în Dunăre sau în Marea Neagră, la nivelul zero şi este intens mediatizată, în Straja, evenimentul se derulează la altitudinea de aproape 1.700 de metri. Mai exact, în locul în care izvorăşte apa Strajei, loc amplasat la cota 1.500 şi de unde butoiul cu apă sfinţită este transportat până la schitul din Straja de către salvamontişti, cu ajutorul akiei. „Pentru noi este deja o tradiţie. Cu ocazia Bobotezei, transportăm cu akia apa sfinţită de la izvorul Strajei până la schit şi la Crucea Eroilor, unde se derulează slujba religioasă. Cred că această sfinţire a crucii la altitudinea de peste 1.500 de metri este unică în România şi reprezintă un eveniment deosebit pentru toţi turiştii din Masivul Straja”, spun salvamontiştii.
SPONSORIZATE
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia
🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs!
Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR
🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila!
📁 Cu Serviciile noastre de...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!
Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...
TE-AR PUTEA INTERESA
ACTUALITATE
DOUĂ PERSOANE, REȚINUTE PENTRU TRAFIC DE DROGURI ÎN HUNEDOARA
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. –...
ACTUALITATE
AUR îi retrage sprijinul politic consilierului local Viorel Dura, aflat în arest la domiciliu
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a decis să îi retragă sprijinul politic consilierului...
ACTUALITATE
SCANDALOS! JUDECĂTORII CCR VOR DECONTAREA MEDICAMENTELOR DIN BANI PUBLICI!
Īn timp ce românii se luptă cu scumpirile și sistemul sanitar deficitar, judecătorii Curții...