București-Șofer oprit cu focuri de armă

Poliţiştii bucureşteni au folosit armamentul din dotare pentru a opri în noaptea de luni spre marţi un autoturism aflat în trafic, după ce şoferul acestuia a refuzat să ţină cont de semnalele poliţiştilor, încercând să fugă.

Potrivit biroului de presă al Poliţiei Capitalei, în maşină au fost găsite mai multe pliculeţe cu materie vegetală, ce urmează a fi expertizate.
„În seara de 16 octombrie, în jurul orei 23,00, un echipaj al Secţiei 4 Poliţie a efectuat semnal regulamentar de oprire faţă de un conducător auto, dar acesta a refuzat să oprească, accelerând. Poliţiştii au plecat în urmărirea autoturismului, solicitând sprijin şi colegilor. În pofida semnalelor efectuate de agenţi, şoferul nu a oprit, fapt pentru care unul dintre poliţişti a folosit armamentul, după somaţii trăgând un foc asupra anvelopelor. Nici la acest moment şoferul nu a oprit”, a arătat sursa citată.

În încercarea de a scăpa, şoferul a efectuat o manevră în urma căreia a lovit o bordură, maşina răsturnându-se. Niciunul din cei patru ocupanţi ai maşinii nu a suferit vătămări.
Potrivit poliţiei, şoferul, un tânăr de 21 de ani nu poseda permis de conducere. În autoturism au fost găsite mai multe pliculeţe cu materie vegetală, ce urmează a fi expertizate. Persoanele implicate au fost conduse la audieri.

Sursă: Agerpres