Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Ce înseamnă impozitul pe venitul global pe gospodărie și cum se calculează el

    PUBLICAT ÎN

    Introducerea impozitului pe venitul global pe gospodărie (IVG) a ridicat numeroase semne de întrebare, dar mai ales interpretări eronate ale acestei măsuri. Câteva precizări sunt necesare.
     
    Prin această măsură vor fi aduși mai mulți români în clasa de mijloc pentru că scad impozitele pentru cei cu salarii mai mici. Se elimină ghișeele și birocrația. Vor fi stimulate serviciile din sectorul privat. Statul va obține venituri consistente din eliminarea economiei negre, iar cu acești bani vor putea fi susținute în continuare creșterile de salarii, reducerile de taxe și crearea de locuri de muncă. Vor crește colectările la bugetul de stat. Se estimează un surplus de 2% din PIB, respectiv 16 miliarde lei.
    Așadar, ce este IVG?
    Este o declarație de venit global ce se va completa în numele membrilor unei gospodării.
    Gospodăria se referă la cei care „locuiesc și se gospodăresc împreună”. IVG nu este un impozit/taxă nouă, ci un mod de calcul nou. Declarația va fi completată de un consultant fiscal la care este arondată gospodăria.
    De ce este nevoie de introducerea IVG?
    În funcție de nivelul veniturilor unei gospodării, Guvernul va acorda diverse deduceri fiscale din baza de impozitare. Altfel spus, din suma supusă impozitării se vor scădea cheltuieli deductibile, pentru creșterea copiilor, abonamentele medicale din privat, cheltuieli pentru studiile copiilor, cheltuieli pentru renovarea locuinței etc. Este nevoie ca deducerile fiscale să se adreseze în special persoanelor cu venituri mici reale. Într-o familie în care unul dintre soți are salariul minim pe economie, iar celălalt are un salariu de peste 10.000 lei, nu se justifică același nivel de deduceri ca în cazul unei familii în care ambii soți au salariul minim pe economie.
    Cum se vor impozita veniturile în noul model?
    Impozit 0% pentru toate veniturile lunare mai mici de 2.000 lei pentru salariați, pensionari sau cei cu activități independente.
    Impozit 10% pentru diferența care depășește 2.000 lei/lună, pentru salariați, pensionari sau cei cu activități independente.
    Ce deduceri și alocări se vor acorda în baza IVG?
    Alocări vor fi acordate familiilor cu copii, astfel familiile vor fi încurajate să aibă cât mai mulți copii. Dar aceste alocări se vor acorda doar în cazul în care numărul total al absențelor copiilor de la școală nu depășește 10% din totalul orelor de curs – se stimulează prezența la școală a copiilor – scade analfabetismul:1.600 lei/anual pentru fiecare copil din familiile cu venituri sub 5.000 lei/lună; 1.200 lei/anual pentru fiecare copil din familiile cu venituri între 5.000 lei și 10.000 lei/lună.
    Alte cheltuieli deductibile vor fi: abonamentele medicale din sistemul privat – este încurajat sistemul privat de sănătate; taxele de școlarizare pentru copii – este încurajat sistemul privat de educație – grădinițe, școli, licee, universități; cheltuieli pentru renovare, reabilitare termică, construcție locuințe – se încurajează fiscalizarea pieței construcțiilor; asigurările de bunuri sau de viață; cheltuielile cu hrana și cu îmbrăcămintea.
    De exemplu, o familie cu 2 copii va beneficia în cursul unui an de deduceri și reduceri în valoare de circa 60.000 lei.
    Când se plătește IVG?
    Impozitul pe venitul global calculat pe gospodărie se va plăti o singură dată pe an, pe baza declarației fiscale depusă în luna mai a anului următor. Contribuabilii vor putea opta și pentru plata anticipată – de exemplu în fiecare lună, cum este în prezent.
    Ce beneficii au cetățeni?
    Oamenii vor obține o creștere a veniturilor și o reducere a taxelor. Vor putea deduce aproape orice cheltuieli aferente persoanelor fizice, dacă acestea sunt realizate pe teritoriul României.
    Nu se vor mai confrunta cu birocrația pentru că vor putea solicita consultanților fiscali să le facă toate plățile către stat și să le depună documentele necesare către autoritățile fiscale.Vor primi informații de la consultanții fiscali pentru a-și proteja și plasa mai bine economiile.
    Introducerea impozitului pe venitul global pe gospodărie este parte a programului coerent pe care PSD îl are, cu măsuri concrete, care se simt deja în economia României.
    Natalia – Elena Intotero,
    Deputat PSD de Hunedoara

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Șeful Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Olt, bănuit de furt dintr-un magazin. Polițistul este comisar-șef

    Un caz revoltător zguduie Poliția Română: un comisar-șef din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean...

    EXECUTOR JUDECĂTORESC ȘI TREI AVOCAȚI, TRIMIȘI ÎN JUDECATĂ DE DNA ALBA IULIA ÎNTR-UN DOSAR DE 7,8 MILIOANE DE LEI PRIVIND EXECUTĂRI ILEGALE

    Un executor judecătoresc din Hunedoara și trei avocați din Barourile Galați, București și Hunedoara...

    GOMAN MARIUS ALIN, CONDAMNAT PENAL, FILMAT ÎN TIMP CE AMENINȚĂ CĂ VA ÎNJUNGHIA O PERSOANĂ CU 20 DE LOVITURI DE CUȚIT – IMAGINILE AU...

    Redacția Observatorului Național a intrat în posesia unor imagini și înregistrări audio-video de o...