CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE MINORI

Două persoane, bănuite că ar fi exploatat o minoră, în vârstă de 14 ani, prin obligarea la efectuarea de muncă în mod forțat, sunt cercetate pentru trafic de minori.

 
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea, au organizat o acțiune, pe raza municipiului Adjud, pentru depistarea a două persoane bănuite de trafic de minori.
 
Din cercetări au rezultat indicii că, începând cu anul 2015, cei în cauză, profitând de imposibilitatea victimei de a-și manifesta voința, ar fi exploatat o minoră, în vârstă de 14 ani, prin supunerea la efectuarea unor munci în mod forțat. De asemenea, minora ar fi fost abuzată fizic și psihic.
 
Ca urmare a administrării probatoriului, a fost dispusă măsura controlului judiciar față de o femeie, de 23 de ani, iar față de un bărbat, de 43 de ani, s-a dispus măsura reținerii.
 
Cei în cauză urmează să fie prezentați Tribunalului Vrancea cu propunerea de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.
 
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale în cauză.