Cetăţeni din Pakistan şi Armenia cu documentele de identitate franceze şi italiene, depistaţi la P.T.F Nădlac II

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat doi cetăţeni din Pakistan şi unul din Armenia care au încercat să iasă ilegal din România, folosindu-se de documente de călătorie franceze şi italiene ce aparțineau altor persoane.

În data de 24.01.2020, în jurul orei 06.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a ieși din țară, o persoană de sex masculin, călătorind ca pasager într-un autoturism înmatriculat în Cehia.
La controlul de frontieră, bărbatul  s-a legitimat cu un paşaport eliberat  de autoritățile din Armenia şi un permis de şedere emis de autorităţile franceze.
Cu ocazia verificării documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat că între persoana prezentă la control şi fotografiile din documentele prezentate există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că persoana în cauză este cetăţean din Armenia, în vârstă de 38 de ani.
În data de 25.01.2020, în jurul orei 03.38, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-au prezentat pentru a ieși din țară, două persoane de sex masculin, pasageri  într-un autocar înmatriculat în România.
La controlul de frontieră, bărbaţii s-au legitimat cu cărţi de identitate  eliberate de autoritățile din Italia.
Cu ocazia verificării documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat că  între persoanele prezente la control şi fotografiile din documentele prezentate există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituției pentru cercetări.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi sunt cetăţeni din Pakistan, în vârstă de 20, respectiv 28 de ani.
În ambele situaţii, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor, efectuând totodată, cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.