Cincisprezece persoane au fost reţinute în dosarul diplomelor false de licenţă

Cincisprezece persoane au fost reţinute în dosarul diplomelor false de licenţă. În urma celor peste 100 de percheziţii de miercuri dimineaţa, la cadre didactice şi studenţi din cadrul a două universităţi, anchetatorii au ridicat peste 350.000 de euro, înscrisuri dar și sisteme informatice.

Cele două universităţi ar fi „Aurel Vlaicu” şi „Vasile Goldiş” din Arad.
Parchetul General susţine că mai multe cadre didactice din cadrul unor instituţii de învăţământ superior desfăşoară activităţi ilegale constând în pretinderea şi primirea unor foloase necuvenite (bani şi bunuri materiale) cu ocazia organizării şi susţinerii de către studenţi a examenelor la diferite discipline (susţinute chiar în afara perioadei de examinare) şi/sau cu ocazia susţinerii examenelor de licenţă.
Probatoriul a relevat că unii studenţi străini, înscrişi la grupe ce urmează cursurile în limba română, nu cunosc/nu înţeleg limba română şi totuşi sunt promovaţi, în schimbul unor sume de bani, la toate examenele anuale.
Din cercetările efectuate au rezultat următoarele modalităţi de comitere a infracţiunilor: primirea de către studenţi în timpul examenelor susţinute on-line, în schimbul unor sume de bani, a răspunsurilor corecte la testele grile, acestea fiindu-le trimise pe telefoanele mobile de către informaticienii instituţiei de învăţământ, prin mesaje text (SMS); modificarea notei de examen în sensul măririi acesteia, prin accesarea ilegală de către informaticienii din respectivele instituţii, a softului creat pentru evidenţa situaţiilor şcolare, având drept consecinţă promovarea; intervenţia informaticienilor în contul electronic al studentului şi modificarea răspunsurilor de la examen în testul on-line astfel încât studentul să fie declarat promovat de catedră şi achiziţionarea de către studenţi, direct de la profesori, a unor lucrări de licenţă gata elaborate, în format electronic, inclusiv a prezentărilor în format power point necesare pentru susţinerea lucrării în faţa comisiei de examinare.
Din probatoriul administrat a reieşit că în respectivele instituţii de învăţământ superior s-au constituit reţele infracţionale din care făceau parte cadre didactice, secretare şi alte categorii de personal nedidactic, precum şi foşti absolvenţi, cu rolul de a intermedia traseul banilor de la student la profesor/informaticieni contra unor comisioane, în vederea promovării frauduloase a studenţilor. Totodată, în acest mecanism, studenţi care au dat bani profesorilor pentru promovarea unor examene, în special cei care cunosc limba română, devin la rândul lor intermediari pentru alţi colegi.