CÎȚU: PREIAU INTERIMATUL LA MINISTERUL SĂNĂTĂȚII

Șeful Guvernului a anunțat miercuri seară că, după refuzul lui Dan Barna de a asigura interimatul la Sănătate, i-a înaintat președintelui propunerea ca premierul să o facă, iar șeful statului a acceptat.

”Odată cu propunerea de revocare din funcţia  ministrului Vlad Voiculescu, am trimis domnului preşedinte şi propunerea de numire a domnului Dan Barna în funcţia de ministru interimar al Sănătăţii.

Având în vedere refuzul domnului Dan Barna de a-şi asuma această responsabilitate în acest moment, am înaintat preşedintelui României o nouă propunere, în persoana mea, propunere care a fost acceptată de domnul preşedinte”, a declarat Florin Cîţu.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de desemnare a premierului Florin Cîţu ca ministru interimar al Sănătăţii, a anunţat Administraţia Prezidenţială.