Cod portocaliu de viscol puternic în Bucureşti şi 11 judeţe. Cod galben de ninsori în alte 15 județe

Bucureştiul şi 11 judeţe vor fi vineri, de la ora 02.00 până la ora 18.00, sub avertizare cod portocaliu de viscol.
Alte 15 judeţe din estul, sudul şi centrul ţării au fost atenţionate cu cod galben de ninsori viscolite, valabil de joi seară până vineri seară.
În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură, local ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent.
Va fi viscol în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în jumătatea sudică a Moldovei unde vântul va avea intensificări cu viteze de 50-70 km/h. În Carpaţii de Curbură şi zona înaltă din Carpații Meridionali rafalele vor depăşi 80-90 km/h, iar zăpada va fi spulberată și troienită.
În a doua parte a nopții de joi spre vineri și în cursul zilei de vineri, în Municipiul Bucureşti şi în județele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța, Tulcea, Galați și Vrancea, temporar viscolul va fi puternic, rafalele vântului vor atinge 70-85 km/h, reducând vizibilitatea sub 50 m şi local troienind zăpada.