Colonel DGPI: Nu există starea de „timp liber”!

Lipsa de acţiune a jandarmului implicat involuntar în scandalul din clubul Taho din Straja, nu poate fi justificată prin faptul că militarul se afla în timpul liber a explicat un ofiţer în rezervă din MAI.
 
Un colonel care a condus Biroul din Valea Jiului al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă, în prezent aflat în rezervă, a explicat că jandarmul montan avea obligaţia şi mai multe forme de a interveni pentru aplanarea conflictului în care Miruna Inel, salvamontista de 21 de ani, a fost lăsată inconştientă de interlopul care a lovit-o în plină figură pentru simplu motiv că i-a cerut să nu mai înjure. Colonelul (R) Nicolae Brănişteanu mai arată şi alte posibile lacune în sistem care duc la astfel de situaţii cum a fost cea din Straja. „Nu există starea de „timp liber” pentru niciun lucrător MAI când în proximitatea sa se întâmplă un act injust, în general și de niciun fel, când e vorba de integritatea sau viața vreunei persoane. Se ridică o serie de întrebări: Dacă cei doi se cunoșteau? Dacă da, cum de și-a permis, pe de o parte, să se deda la astfel de fapte în prezența jandarmului, iar pe de altă parte, de ce a asistat „apărătorul legii”, nepăsător la agresiune? Dacă Nu, de ce nu și-a declarat competența răspicat și să-i ceară ferm să înceteze ? Care e rațiunea pentru care se cheltuiește banul public( dotare cu echipament montan, salarii, sporuri …) dacă viața turiștilor este pusă în pericol, în orice clipă ? Cunoașterea elementelor pretabile comiterii de fapte ilegale, mai ales, a celor aflate într-un regim special de libertate, pentru fapte cu violență comise anterior … este obligatorie pentru cei plătiți din banul public, pentru a preveni orice situație dincolo de limita legii”, a precizat colonelul (r) Nicolae Brănişteanu. Colegii jandarmului Sorin Moldovan spun că în realitate lucrurile stau diferit. „Este adevărat ceea ce spune, în principiu nu există starea de timp liber pentru un angajat al MAI. Trebuie ţinut cont de faptul că jandarmul, chiar dacă nu era beat, băuse alcool, se relaxa cu o bere în timpul liber. O intervenţie în forţă ar fi putut avea alte consecinţe la cercetarea ulterioară, iar intervenţia sa justificată s-ar fi putut întoarce împotriva sa. Într-o situaţie ideală lucrurile stau aşa cum arată fostul colonel, în realitate pot fi extrem de complicate. Avem situaţii chiar în Straja, în care jandarmul a folosit forţa justificat şi apoi, prin diferite intervenţii şi jocuri de culise, a fost scos oarecum vinovat”, a declarat sub anonimat unul dintre jandarmii montani. Mai trebuie precizat că Sorin Moldovan, jandarmul cercetat acum de procurorii militari, a fost la un pas de moarte după ce a intervenit împreună cu un alt coleg la aplanarea unei bătăi generale. Se întâmpla în urmă cu circa zece ani de zile, iar jandarmul montan se afla împreună cu un alt coleg când a primit alerta de a interveni la un scandal. Nu s-a temut să intre între interlopii care se războiau, pentru a opri conflictul, însă unul dintre bătăuşi a spart o sticlă şi l-a tăiat extrem de grav în zona gâtului pe militar.