Condamnată la aproape 11 ani și jumătate de închisoare

Femeia din Uricani își va executa pedeapsa în spatele gratiilor și are de achitat despăgubiri de zeci de mii de lei. Decizia instanței de fond nu este definitivă.
Alina Nadia Ardeleanu a fost trimisă în judecată pentru rele tratamente aplicate minorului și distrugere, după ce în 2015, în garsoniera în care locuia cu concubinul și cei trei copilași ai ei, a izbucnit un incendiu devastator. Femeia și-a încuiat în locuință copiii iar pe spătarul unui colțar a așezat o lumânare aprinsă. A revenit acasă după miezul nopții și a descoperit că garsoniera luase foc. În loc să ceară ajutor vecinilor și să anunțe pompierii, Ardeleanu a încuiat ușa cu cheia și a fugit. N-a fost nicio clipă înduioșată de strigătele micuților iar când focul a fost văzut, deja era prea târziu. Copilașii, două fetițe și un băiețel, au ars de vii iar mama lor a fost găsită beată într-un șanț. Focul a mistuit întreg acoperișul blocului și a mai multe apartamente, iar vecinii femeii au acuzat-o de distrugere. Procesul a durat mai bine de doi ani iar Judecătoria Petroșani a găsit-o vinovată de tragedie. Magistrații au condamnat-o pe Alina Nadia Ardeleanu la mai multe pedepse de câte patru ani pentru moartea minorilor și la cinci ani pentru distrugere din culpă. Totodată, instanța de fond i-a revocat și suspendarea executării pedepsei dintr-o condamnare anterioară. Femeia primise de 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare pentru că a agresat băiețelul unui vecin. După contopirea pedepselor, Ardeleanu Alina Nadia are de executat 11 ani, 5 luni şi 20 de zile de închisoare din care i-a fost scăzută perioada în care a fost sub control judiciar, adică aproximativ un an de zile.  Instanța a mai hotărât că trebuie să achite despăgubiri de 52.000 de lei și 7000 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.