Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Conflict de muncă la Curtea de Conturi

    PUBLICAT ÎN

    Sindicatul Naţional al Auditorilor Publici Externi din România (SNAPER) a sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti pentru refuzul repetat al preşedintelui Curţii de Conturi, Mihai Busuioc, de iniţiere a negocierilor privind contractul colectiv de muncă. În replică, reprezentanţii conducerii CCR precizează că procedura de negociere colectivă la nivelul instituţiei a fost iniţiată. Potrivit unui comunicat al SNAPER, remis joi AGERPRES, sindicatul a solicitat în repetate rânduri iniţierea negocierii în vederea încheierii unui contract colectiv de muncă, începând cu anul 2022, ultima solicitare fiind prin adresa nr. 32251/20.04.2023.

    „Din păcate, şi în acest caz, preşedintele Curţii de Conturi a României, domnul Busuioc, încalcă legea, tratând instituţia pe care o conduce ca pe ‘propria moşie’, iar pe salariaţii Curţii de Conturi ca pe proprii angajaţi. Îi amintim, cu această ocazie, preşedintelui Curţii de Conturi, faptul că legea este obligatorie, inclusiv pentru domnia sa şi îi invederăm prevederile Legii nr. 367/2022: ‘Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităţilor care au cel puţin 10 angajaţi/lucrători’, iar ‘iniţiativa negocierii colective aparţine oricăruia dintre partenerii sociali.’ În termen de 15 zile calendaristice de la data declanşării procedurilor de negociere prevăzute de art. 97, angajatorul are obligaţia legală de a convoca organizaţia sindicală ca partener social îndreptăţit, în condiţiile art. 102 alin. (1) lit.B, ind. A) pct. 2, în vederea negocierii contractului colectiv de muncă şi acordului colectiv, de a organiza prima şedinţă de negociere, de a stabili un calendar şi alte detalii ale negocierii colective şi de a desemna o comisie de negociere din partea angajatorului”, se spune în comunicat.

    SNAPER subliniază că neîndeplinirea de către angajator a obligaţiei de negociere colectivă prevăzută de lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei. „Menţionăm, de asemenea, că în conformitate cu art. 1, pct. 25 llit. a) şi art. 126 lit. a) din Legea dialogului social, refuzul angajatorului de a începe negocierea colectivă poate determina declanşarea conflictului colectiv de muncă cu consecinţa perturbării activităţii instituţiei şi serviciilor publice prestate”, atrag atenţia sindicaliştii. Pe de altă parte, reprezentaţii CCR spun că au fost întreprinse diligenţele legale în vederea asigurării dialogului social şi a fost demarată procedura de negociere colectivă la nivelul instituţiei. „Potrivit dispoziţiile art. 97 şi art. 102 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea de Conturi a României a întreprins diligenţele legale în vederea asigurării dialogului social instituţionalizat şi a iniţiat procedura de negociere colectivă la nivelul instituţiei”, au declarat pentru AGERPRES reprezentanţii Curţii de Conturi. SNAPER mai anunţă că va deschide un proces în instanţă pentru recuperarea indemnizaţiei de hrană pe ultimii 3 ani, care nu a fost acordată salariaţilor, conform Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

    „De asemenea, precizăm faptul că, tot din cauza domnului preşedinte Busuioc, care a refuzat acordarea indemnizaţiei de hrană legal cuvenită salariaţilor Curţii de Conturi începând cu anul 2018, SNAPER va deschide un proces în instanţă pentru recuperarea indemnizaţiei de hrană pe ultimii 3 ani, iar onorariul plătit avocatului, în cazul în care salariaţii vor câştiga procesul, va fi imputat, în mod direct acestuia. Din cunoştinţele noastre, Curtea de Conturi este printre puţinele sau chiar singura instituţie publică care nu a pus în aplicare prevederile art. 18 din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, deşi SNAPER a somat în repetate rânduri conducerea instituţiei pentru a intra în legalitate”, adaugă sindicatul.

    SPONSORIZATE

    CNAIR: RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE ( >12 T) PE FONDUL CODULUI ROȘU DE CANICULĂ

    În contextul avertizării de cod roșu de caniculă emisă de Administrația Națională de Meteorologie...

    ITM HUNEDOARA: Măsuri de protecție în perioade cu temperaturi extreme ridicate

    (ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr.99 din 29 iunie 2000)În sensul O.U.G nr.99/2000, prin temperaturi extreme...

    STS: Mii de apeluri la 112 în weekendul cu primul cod roșu extins de caniculă

    Pe perioada de valabilitate a primului cod roșu de caniculă extins pentru mai mult...

    Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creșterea investițiilor străine directe în Europa Centrală și de Est. Cazul României

    Pentru ca țările emergente din Europa Centrală și de Est să atingă un ritm...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    PATRU PERSOANE REȚINUTE PENTRU TRAFIC DE DROGURI ÎN SIBIU

    Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial...

    ATAC BARBAR ÎN SECTORUL 1: BĂRBAT LOVIT CU SATÂRUL ÎN CAP ÎN TIMP CE ÎNCERCA SĂ PRINDĂ UN HOȚ DE ȚIGĂRI

    În Sectorul 1 al Capitalei, un incident violent a avut loc când un bărbat...

    ACCIDENT RUTIER ÎN VRANCEA: CINCI PERSOANE RĂNITE PE DN 2 E85

    În acest moment, polițiștii rutieri intervin la un accident rutier, sesizat prin SNUAU 112...