Cosmin Podină, plasat sub control judiciar

UPDATE

Unul dintre tinerii implicat în scandalul din Colonie-Petroșani, Cosmin Podină, a fost pus de procurori sub control judiciar. Acesta este cercetat alături de alți tineri, după ce un bărbat, arestat la domiciliu pentru tâlhărie, a susţinut că a fost atacat în locuinţa sa de un clan de interlopi. Podină a susținut că acuzațiile sunt false și a recunoscut că a mers la domiciliul individului pentru a-i cere explicații cu privire la o serie de amenințări pe care acesta i le-ar fi transmis prin intermediul telefonului mobil, dar nu i-a intrat pe proprietate.

Polițiștii și jandarmii s-au mobilizat în noapte de duminică spre luni pentru a preîntâmpina incidentele, după ce două grupări rivale s-au amenințat reciproc.
A fost mobilizare maximă la Poliția Petroșani, iar străzile din cartierul Colonie au fost patrulate de polițiști și jandarmi pe tot parcursul nopții de duminică spre luni, după ce două găști rivale s-au pregătit de confruntare. Mai mulți tineri au mers acasă la unul dintre rivali, aflat în arest la domiciliu, pentru a-i cere explicații cu privire la mai multe amenințări pe care acesta le-ar fi transmis prin intermediul telefonului mobil. Cel vizat, Adalbert Feher susține că rivalii au intrat peste el în casă, i-au agresat mama și l-au lovit. Apoi i-au cerut să iasă în stradă pentru a se bate cu ei, în ideea că va încălca obligațiile impuse prin arestul la domiciliu. ”Vor taxă de protecție, cum e posibil să vină 30 de inși peste mine în acasă. Ei se laudă că au fete la produs, că sunt capii lumii interlope, nu este posibil așa ceva, să intre peste mine în casă. Au venit cu săbii și topoare, că ei au pile în poliție, că sunt şmecheri. Unul a sărit în curte și când a văzut că am pus mâna pe ceva, a ieșit. Au zis să ies afară din curte, știau că eu sunt arestat la domiciliu”, susține Adalbert Feher zis ”Bigo”. Bărbatul este judecat într-un dosar de tâlhărie, fiind acuzat că alături de mai mulți complici a imobilizat un paznic de la EM Livezeni, pentru a sustrage cărbune. Feher a mers la Spitalul de Urgență Petroșani pentru a primi îngrijiri medicale iar apoi a depus o plângere la poliție.
 
Conflict mai vechi
 
Cei acuzați de ”Bigo” susțin că au mers la el acasă pentru a-i cere explicații cu privire la amenințările făcute de acesta și nu i-au intrat pe proprietate.  ”Nu am intrat în curtea lui. El ne-a dat telefon și ne amenința că ne omoară. A ieșit și și-a tăiat ușa cu cuțitul, n-a intrat nimeni în curte la el. Am mers la poarta lui ca să vedem de ce ne-a amenințat că ne omoară. Am avut un conflict mai vechi și de atunci ne-a tot amenințat că ne taie. Tot spune că înainte să plece la pușcărie o să ne omoare și am hotârât să mergem la el, l-am chemat afară, să vedem ce are de zis. A venit Poliția și ne-a găsit acolo, le-am explicat de ce suntem acolo. Nu am făcut scandal, am dat explicații polițiștilor. Tot ei ne-au zis să mergem și să declarăm că ne-a amenințat, iar acolo am aflat că el a făcut plângere că noi am intrat peste el”, susțin cei din gruparea rivală. Polițiștii au întocmit un dosar penal și fac cercetări pentru a vedea din ce cauză s-a ajuns la un pas de o răfuială în plină stradă și cine se face vinovat.