Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Critici statul, protestezi public, riști închisoarea. Asta vrea PNL!

    PUBLICAT ÎN

    PSD a anunţat, marţi, că nu susţine propunerea legislativă iniţiată de PNL prin care se înăspresc sancţiunile penale în cazul protestelor publice.

    „În forma actuală proiectul de lege intrat marţi în dezbatere la Senat este de natură să intimideze organizarea şi participarea la demonstraţii sau mitinguri de protest, ceea ce afectează însuşi fundamentul democraţiei. Libertatea de exprimare şi libertatea întrunirilor sunt garantate de Constituţia României şi nu pot fi îngrădite în niciun fel”, se arată într-un comunicat de presă al PSD. Potrivit social-democraţilor, „poporul român este suveran”, iar cetăţenii trebuie să aibă libertatea de a-şi exprima public nemulţumirile faţă de cei aleşi, fără a fi intimidaţi sub sancţiunea pedepsei cu închisoarea.

    „Prin urmare, PSD nu va vota proiectul de lege în forma actuală. În cadrul dezbaterilor, parlamentarii PSD vor solicita eliminarea amendamentului propus de PNL prin care cei care participă la proteste riscă să fie sancţionaţi direct cu închisoarea pentru că îndrăznesc să critice autorităţile publice sau decidenţii politici. Proiectul de lege iniţiat de parlamentarii PNL propune modificarea articolului 371 din Codul penal, astfel încât tulburarea ordinii publice, inclusiv prin atingerea demnităţii persoanei, să fie pedepsită cu închisoare între 1 şi 5 ani sau pentru formele agravante cu închisoare de la 2 la 7 ani. În forma actuală, aceleaşi fapte se pedepsesc cu amendă sau cu închisoare de la 3 luni la 2 ani”, se precizează în comunicat.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    GENERALUL CĂTĂLIN-ȘTEFĂNIȚĂ ZISU, COLONELUL ÎN REZERVĂ LUCIAN AMORĂRIȚEI ȘI ADMINISTRATORUL GARDEN CENTER GRUP, PLASAȚI SUB CONTROL JUDICIAR PE CAUȚIUNE

    Generalul Cătălin Ștefăniță Zisu, colonelul în rezervă Lucian Amorăriței și administratorul Garden Center Grup...

    MEDIC PRINS ÎN FLAGRANT LUÂND MITĂ ÎN PETROȘANI, JUDEȚUL HUNEDOARA – PLASAT SUB CONTROL JUDICIAR

    Un medic din Petroșani, județul Hunedoara, a fost prins în flagrant de ofițerii DGA...

    SUA critică anularea alegerilor din România

    Īn cadrul Conferinței de Securitate de la München, vicepreședintele american JD Vance a exprimat...