CSM, aviz pozitiv pentru Kovesi

Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat în unanimitate, luni, numirea Laurei Codruţa Kovesi pentru un nou mandat la şefia DNA, informează mediafax.ro.
„În noul mandat îmi propun asigurarea stabilităţii în cadrul instituţiei, creşterea transparenţei, consolidarea statutului procurorului şi recuperarea prejudiciilor. (…) În 2015 au fost cei mai mulţi inculpaţi trimişi în judecată de la înfiinţarea DNA. Avem de şase ori mai mulţi demnitari investigaţi şi trimişi în judecată în ultimii ani”, a declarat Laura Codruţa Kovesi în faţa membrilor CSM.
Avizul de astăzi al CSM este unul consultativ, decizia finală fiind luată de preşedintele Klaus Iohannis.