CSM București se întărește pentru noul sezon

0

“Tigrii” l-au transferat pe George Oprea, mijlocașul la deschidere de la Baia Mare

Echipa de rugby CSM București devine din ce în ce mai puternică. După ce l-au adus la club pe cel mai selecționat jucător român, Florin Vlaicu, “Tigrii” au mai dat o lovitură pe piața transferurilor: l-au luat și pe George Oprea, mijlocașul la deschidere care a evoluat din iulie 2012 la Baia Mare.

În vârstă de 25 de ani, sportivul născut la Răcari, județul Dâmbovița, este campion al României cu echipa “zimbrilor”, reușind să termine pe primul loc în ediția 2014, iar cinci sezoane a fost vicecampion în SuperLigă. De asemenea, are în palmares o Cupă a României, dar și alte patru finale pierdute. În plus, Oprea se poate lăuda cu două trofee ale Cupei Regelui, și un loc doi în aceeași competiție.

Cel mai nou “tigru” a evoluat și în cupele europene, tot pentru Baia Mare, în Challenge Cup, acum trei ani, contra rușilor de la Enisey STM Krasnoyarsk.

Și la echipa națională Oprea a bifat prezențe: în mai 2016 a jucat în meciul test România A – XV-le Președintelui, iar în această vară a fost în lotul pentru ”dubla” cu britanicii de la England Counties.

George Oprea a semnat cu CSM București un contract valabil două sezoane și s-a declarat încântat de alegerea făcută.

”Sunt foarte fericit că am venit la CSM București. Îmi doresc să câștig cât mai multe trofee, de aceea am și decis să fac acest pas. Sunt convins că nu îmi va fi greu să mă acomodez, știu deja câțiva dintre coechipieri, iar cu antrenorul Eugen Apjok am mai lucrat” – George Oprea, rugbyst CSM București.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.