Cum va fi vremea în Noaptea de Înviere. Ultimul anunţ al meteorologilor

0

Cum va fi vremea în Noaptea de Înviere. Vremea va fi frumoasă la începutul acestui weekend, în special sâmbătă, în noaptea de Înviere, precum şi în prima parte a zilei de duminică, dar va deveni rece şi ploioasă în a doua zi de Paşte, a declarat, vineri, pentru Agerpres, Oana Păduraru, meteorolog de serviciu la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Cum va fi vremea în Noaptea de Înviere. ‘Pe parcursul zilei de sâmbătă, în cea mai mare parte a ţării, va predomina o vreme frumoasă şi mai caldă decât în mod normal pentru jumătatea lunii aprilie. Cerul va fi variabil în majoritatea zonelor ţării, cu unele înnorări şi doar izolat ploi slabe în regiunile nordice, iar după-amiaza şi pe spaţii restrânse în zonele montane. Începând din orele serii, nebulozitatea se va accentua în partea de vest şi de sud-vest, unde local vor fi averse posibile însoţite de descărcări electrice. În restul teritoriului, deşi vor mai fi unele înnorări, acele fenomene vor fi doar la nivel de condiţii. Temperaturile maxime ale zilei de sâmbătă se vor încadra între 13 şi 23 de grade, iar cele minime, din noaptea de Înviere, vor fi cuprinse între 1 grad şi 11 grade, izolat mai coborâte doar în depresiunile intra-montane, până spre -1 grad. Tot aici vor fi şi condiţii de brumă’, a explicat Păduraru.

Potrivit specialistului, sâmbătă, în Bucureşti, vremea va fi frumoasă, cu unele înnorări, însă doar în a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 6 – 8 grade.

Pentru prima de Paşte, prognoza arată o vreme frumoasă în special până la orele după-amiezii, când datele se schimbă, iar regimul termic devine unul instabil începând din regiunile vestice, centrale şi de nord.

‘Duminică, în prima zi de Paşte, în regiunile din vestul, centrul şi nordul ţării valorile termice vor fi în scădere faţă de ziua precedentă şi vor caracteriza o vreme răcoroasă. Cerul va fi mai mohorât în zonele amintite şi, pe arii relativ extinse, va ploua şi nu sunt excluse cantităţi mai însemnate. La munte vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, iar la altitudini mai mari va fi lapoviţă şi, posibil, ninsoare. În partea de sud şi de sud-est, vremea va fi caldă în continuare, dar în orele după-amiezii instabilitatea atmosferică se va instala. Vor fi averse, descărcări electrice şi izolat grindină. Cantităţile de apă, în partea de sud şi de sud-est, vor depăşi local 20 de litri/mp. Unele intensificări ale vântului vor fi la munte, dar pe arii restrânse şi în restul teritoriului. Maximele termice vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade, iar minimele între -1 grad şi 11 grade Celsius’, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.

Tot duminică, în Capitală, se anunţă o vreme plăcută în prima parte a zilei şi cu cer variabil. Ulterior, după-amiază înnorările se vor accentua şi vor apărea aversele şi descărcările electrice. Per ansamblu, în Bucureşti, temperatura maximă va fi de 19-20 de grade, iar cea minimă, din noaptea de duminică spre luni, de 7-8 grade.

Conform prognozei, în a doua zi de Paşte, vremea se răceşte la nivelul întregii ţări, iar precipitaţiile vor fi prezente în majoritatea regiunilor.

‘Luni, în cea de-a doua zi de Paşte, vremea va deveni răcoroasă în toate zonele ţării. Maximele vor fi cuprinse între 9 şi 17 grade, iar cerul va fi variabil, dar cu înnorări temporare accentuate în jumătatea sud-estică a teritoriului şi va ploua mai ales în Dobrogea, local în Muntenia şi pe arii restrânse în Oltenia şi în sudul Moldovei. La munte vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă, precum şi trecător de ninsoare. Intensificările vântului vor fi tot în zona montană, dar şi în partea de sud-vest şi de est a teritorului. În regiunile nordice şi centrale, pe parcursul nopţii, local se va produce brumă’, a subliniat Oana Păduraru.

Pe durata zilei de luni şi în Capitală se va simţi o răcire a vremii, astfel că maxima termică va fi în jurul valorii de 13 grade. De asemenea, cerul avea înnorări şi pe parcursul zilei, temporar, va ploua.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here