Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    De Înviere, pompierii au stins peste 100 de incendii

    PUBLICAT ÎN

    Un număr de 1.083 intervenţii ale pompierilor au avut loc în Noaptea de Înviere, la nivel naţional, salvatorii fiind solicitaţi la 103 misiuni de stingere a incendiilor, informează un comunicat de presă al IGSU transmis duminică Agerpres.
    În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate şi 912 cazuri SMURD, dintre care 907 pentru acordarea primului ajutor medical şi 5 misiuni de descarcerare, 68 de situaţii vizând protecţia comunităţilor.
    La lăcaşurile de cult nu s-au înregistrat incendii.
    Pe timpul slujbelor de Înviere, 55 persoane au fost asistate medical la faţa locului de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor SMURD, iar 33 dintre acestea, care prezentau afecţiuni mai grave, au fost transportate la unităţile spitaliceşti.
    Potrivit IGSU, în Noaptea de Înviere peste 2.500 de pompieri cu 400 de mijloace de intervenţie au asigurat misiunile de protecţie a populaţiei.
    Numărul intervenţiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă a crescut cu 8%, faţă de perioada similară a anului trecut.
    În perioada premergătoare sărbătorilor pascale, pompierii au verificat respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la unităţile de cult şi cele de cazare turistică, fiind înlăturate o serie de nereguli care puteau pune în pericol utilizatorii.
    Totodată, inspectorii de prevenire au derulat instruiri pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu personalul responsabil din cadrul acestor categorii de obiective, asupra modalităţilor practice de evacuare a utilizatorilor şi pentru asigurarea primei intervenţii în caz de incendiu.
    În continuare, pentru creşterea nivelului de securitate, echipajele de intervenţie rămân mobilizate pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat.

    SPONSORIZATE

    CNAIR: RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE ( >12 T) PE FONDUL CODULUI ROȘU DE CANICULĂ

    În contextul avertizării de cod roșu de caniculă emisă de Administrația Națională de Meteorologie...

    ITM HUNEDOARA: Măsuri de protecție în perioade cu temperaturi extreme ridicate

    (ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr.99 din 29 iunie 2000)În sensul O.U.G nr.99/2000, prin temperaturi extreme...

    STS: Mii de apeluri la 112 în weekendul cu primul cod roșu extins de caniculă

    Pe perioada de valabilitate a primului cod roșu de caniculă extins pentru mai mult...

    Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creșterea investițiilor străine directe în Europa Centrală și de Est. Cazul României

    Pentru ca țările emergente din Europa Centrală și de Est să atingă un ritm...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    PATRU PERSOANE REȚINUTE PENTRU TRAFIC DE DROGURI ÎN SIBIU

    Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial...

    ATAC BARBAR ÎN SECTORUL 1: BĂRBAT LOVIT CU SATÂRUL ÎN CAP ÎN TIMP CE ÎNCERCA SĂ PRINDĂ UN HOȚ DE ȚIGĂRI

    În Sectorul 1 al Capitalei, un incident violent a avut loc când un bărbat...

    ACCIDENT RUTIER ÎN VRANCEA: CINCI PERSOANE RĂNITE PE DN 2 E85

    În acest moment, polițiștii rutieri intervin la un accident rutier, sesizat prin SNUAU 112...