Decizie de eliberare pentru Dan Voiculescu

Decizie de eliberare pentru Dan Voiculescu. Tribunalul Bucureşti a decis, marţi, să admită cererea de eliberare condiţionată depusă de omul de afaceri Dan Voiculescu, condamnat în dosarul Telepatia.
Decizia este definitivă.
Dan Voiculescu a depus o cerere în instanţă iar pe 9 iunie Judecătoria Sectorului 5 a decis că el poate fi eliberat condiţionat, însă hotărârea de la acea vreme a fost contestată de procuror.
”Decizia de astăzi a instanței este una care nu are cum să nu te bucure, după trei ani de coșmar, de iad, de decizie nedreaptă. (…) Pe de altă parte, după aproape trei ani de zile, decizia de astăzi nu poate să te bucure până la urmă foarte tare pentru că din viața unor oameni au fost furați niște ani. Într-un mod nedrept, de către un procuror care este acuzat de fapte grave de corupție, de o judecătoare care a fost exclusă din magistratură de către judecătorii din CSM, după ce Băsescu și tot sistemul său opresiv au făcut ceea ce nu a făcut nimeni în România în ultimii 27 de ani”, a spus Mihai Gâdea, într-o intervenție telefonică la Esențial, de la Antena 3.
Mihai Gâdea a subliniat însă că rămân foarte multe semne de întrebare în legătură cu acest dosar și că adevărul trebuie căutat în continuare, pe căile legale.