Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    "Deputatul mitralieră" a plecat în concediu, în plin scandal mediatic

    PUBLICAT ÎN

    Cătălin Rădulescu zis „Deputatul mitralieră” a decis să se autosuspende din PSD şi să plece în concediu pentru că a fost afectat de scandalul mediatic. Chiar şi aşa, social-democraţii vor să facă o şedinţă în care să discute cazul său, după ce s-au delimitat de declaraţiile făcute de Cătălin Rădulescu.
    Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut chiar demisia, însă deputatul nu a făcut-o până acum.

    Între timp, însă, Cătălin Rădulescu, a fost audiat vineri la Parchetul General în dosarul în care este acuzat de tulburarea liniştii publice. Potrivit Biroului de presă al Parchetului General, audierea lui Rădulescu a avut loc săptămâna trecută, el fiind chemat ca martor în dosarul deschis in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de tulburare a liniştii şi ordinii publice.
    Parchetul General s-a sesizat din oficiu în acest caz după ce Cătălin Rădulescu, deputat PSD de Argeş, a declarat într-un interviu pentru „Adevărul”: „Pentru ce mai se duc oamenii în Piaţa Victoriei acum şi pentru ce noi nu ieşim împotriva lor cu tunurile de apă, dacă nu mai au motiv? Nu putem să transformăm în maidan, un loc în maidan, hai să facem cum se întâmplă în Franţa, în America, peste tot. Noi am făcut, am cerut autorizare, să ceară şi ei autorizare”.

    Ulterior, polițiștii argeşeni  i-au anuat permisul de port-armă lui Cătălin Rădulescu,după ce au verificat, la locuinţa acestuia, modul în care sunt deţinute armele şi au constatat că parlamentarul păstra fără piedică mitraliera AKM pentru care nu avea dreptul de a deţine muniţie şi au descoperit şi muniţie care nu se potriveşte armei de vânătoare pe care Rădulescu o deţinea legal.

    SPONSORIZATE

    CNAIR: RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE ( >12 T) PE FONDUL CODULUI ROȘU DE CANICULĂ

    În contextul avertizării de cod roșu de caniculă emisă de Administrația Națională de Meteorologie...

    ITM HUNEDOARA: Măsuri de protecție în perioade cu temperaturi extreme ridicate

    (ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr.99 din 29 iunie 2000)În sensul O.U.G nr.99/2000, prin temperaturi extreme...

    STS: Mii de apeluri la 112 în weekendul cu primul cod roșu extins de caniculă

    Pe perioada de valabilitate a primului cod roșu de caniculă extins pentru mai mult...

    Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creșterea investițiilor străine directe în Europa Centrală și de Est. Cazul României

    Pentru ca țările emergente din Europa Centrală și de Est să atingă un ritm...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    PATRU PERSOANE REȚINUTE PENTRU TRAFIC DE DROGURI ÎN SIBIU

    Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial...

    ATAC BARBAR ÎN SECTORUL 1: BĂRBAT LOVIT CU SATÂRUL ÎN CAP ÎN TIMP CE ÎNCERCA SĂ PRINDĂ UN HOȚ DE ȚIGĂRI

    În Sectorul 1 al Capitalei, un incident violent a avut loc când un bărbat...

    ACCIDENT RUTIER ÎN VRANCEA: CINCI PERSOANE RĂNITE PE DN 2 E85

    În acest moment, polițiștii rutieri intervin la un accident rutier, sesizat prin SNUAU 112...