Descinderi la suspecții de braconaj cinegetic

Nu mai puțin de 12 suspecți au fost ridicați de polițiştii hunedoreni în urma unei acțiuni derulată împreună cu I.P.J. Alba şi I.P.J. Timiş. Anchetatorii au efectuat 9 percheziţii domiciliare, în cadrul unui dosar de cercetare penală ce vizează săvârşirea infracţiunilor de ultraj asupra unui poliţist din cadrul I.P.J. Hunedoara aflat în misiune în data de 2 August 2017, de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și de braconaj.
„Percheziţiile au avut loc pe raza localităților Dobra, Bătrâna, Lăpugiu de Jos, Crivina, Făget și Temerești, iar în urma acestora poliţiştii au descoperit și ridicat mai multe arme și muniții deținute legal şi păstrate în condiții necorespunzătoare (5 arme de vânătoare, de diferite calibre și muniție aferentă), dar şi arme deţinute ilegal (3 arme din care o pușcă de tir cu aer comprimat, o armă de vânătoare confecţionată artizanal, un pistol de tir cu aer comprimat), trofee vânătorești (3 din specia cervide), carne de vânat, precum și alte bunuri utilizate în activități de braconaj (instrumente de confecţionare artizanală a cartușelor)”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Laura Năstase.