Poliţiştii de Biroului Investigații Criminale Deva au identificat și reținut în cursul zilei de ieri un bărbat în vârstă de 34 de ani, din municipiul Deva, bănuit de comiterea unor infracţiuni de furt calificat.
Poliţiştii au stabilit că acesta, în data de 12.10.2019, în jurul orei 19:40, profitând de faptul că persoana vătămată (o femeie din Deva) și-a lăsat nesupravegheată pentru câteva momente geanta în coșul de cumpărături, i-a sustras din aceasta portofelul (ce conținea 5.000 de lei, acte identitate și carduri bancare). Fapta a fost comisă în incinta unui supermarket din municipiul Deva.
Totodată, la data de 30.10.2019, în jurul orei 12:00, bărbatul, în timp ce se afla în incinta unui alt magazin din Deva, a profitat de neatenția unui bărbat şi i-a sustras acestuia borseta din coșul de cumpărături (în care se aflau acte de identitate, carduri bancare, 4.000 de lei și 10 euro).
Cel în cauză a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva, urmând să fie prezentat magistraţilor, în cursul acestei zile, în vederea luării măsurilor preventive.
Pentru a evita să deveniţi victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă îndeamnă să ţineţi cont de următoarele recomandări cu caracter preventiv:
La cumpărături :
- evitaţi aglomeraţiile din pieţe, bazaruri, gări autogări, magazine,etc.
- portmoneul nu se aşează niciodată deasupra cumpărăturilor, la vedere, iar geanta nu se ţine în coşul de cumpărături;
- feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii;
- când staţi la rând, pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit;
- acordați mai mare atenție poșetei, decât plaselor de cumpărături; siguranța poșetei să fie o grijă permanentă pentru dumneavoastră; când faceți diferite plăţi sau cumpărături, nu scoateți tot teancul de bani, ci numai suma necesară;
- nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice pentru a cumpăra ceva de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea;
- nu păstraţi banii în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei;
- nu ţineţi banii, actele personale şi cheile în acelaşi loc;
- nu vă lăudaţi în public că deţineţi asupra dumneavoastră sume mari de bani;
- urmăriţi cu atenţie persoanele care transportă, ca din întâmplare, obiecte de îmbrăcăminte sau plase goale pe mână; un hoţ se foloseşte de astfel de obiecte când „operează”, ca să-şi ascundă mâna de privirile străine;
- aveți grijă la folosirea cardurilor, la extragerea de numerar din bancomate; există riscul sa fiţi urmărit şi să vă fie sustrasă suma de bani;
- nu ezitaţi să luaţi atitudine atunci când sunteţi martorul unei infracţiuni;
- Sesizaţi Poliţia dacă sunteţi martor sau victimă a unei infracţiuni de furt, pentru a curma activitatea infracţională a autorului.