Deva: Elevii sunt așteptați să își ridice abonamentele gratuite pentru  transportul local, pe luna aprilie 2019

Elevii își pot ridica abonamentele gratuite pentru transportul public local din municipiul Deva, aferente lunii aprilie 2019, de la sediul  Dispeceratului Societății de Transport Public Local Deva SRL ((aflat în zona Gării Deva), zilnic, între orele 8:00-20:00. Vechile abonamente nu mai sunt valabile de la 1 aprilie 2019.
 
Cei care au mai avut abonamente gratuite până acum, trebuie doar să completeze o cerere tip (care poate fi descărcată în format electronic și de pe site-ul Primăriei Municipiului Deva) și să aducă un document din care să reiasă CNP-ul.
 
Elevii care nu au mai solicitat până acum abonament gratuit pentru transportul în comun, pot face acest lucru de acum înainte. Actele necesare pentru a circula GRATUIT cu autobuzele Societății de Transport Public Local Deva SRL sunt: cerere tip (poate fi descărcată în format electronic și de pe site-ul Primăriei Municipiului Deva), copie carte de identitate/buletin SAU copie carnet de note vizat la zi, cu CNP menționat și certificat de naștere (pentru elevii cu vârsta sub 14 ani).
 
Documentele necesare se pot transmite și în format electronic, pe adresa de e-mail: dispecerat.transportpublicdeva@gmail.com.
 
Reprezentanții  Societății de Transport Public Local Deva SRL îi roagă pe cei care trimit actele pentru abonament, în format electronic, să menționeze în e-mail un număr de telefon pentru a putea fi contactați în vederea ridicării abonamentului de călătorie gratuit. Abonamentul gratuit pentru transportul public local se eliberează lunar.
 
Pentru informații suplimentare puteți suna la Dispeceratul Societății de Transport Public Local Deva SRL, telefon: 0371000196.