Preşedintele Klaus Iohannis a primit cererea procurorului general Augustin Lazăr de efectuare a urmăririi penale faţă de Gabriel Oprea, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi, potrivit agerpres.ro.
„A venit cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de Gabriel Oprea de la procurorul general Augustin Lazăr. Urmează ca preşedintele să ia o decizie”, a precizat, miercuri, Mădălina Dobrovolschi.
Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a solicitat președintelui României încuviinţarea urmăririi penale pentru omor din culpă în cazul fostului ministru de Interne și vicepremier Gabriel Oprea, în dosarul privind moartea agentului Bogdan Gigină.
Cererea DNA vine după ce fostul ministrul de Interne Gabriel Oprea a demisionat din Senat, pe 26 septembrie.
Decizia îi revine președintelui României.