Doi minori, spulberați de un șofer

Un copil de 12 ani şi un adolescent de 16 ani au ajuns, marţi seara, la spital, după ce au fost loviţi de o maşină pe o trecere de pietoni din Deva. Potrivit polițiștilor, cei doi copii au trecut pe trecerea de pietoni, însă pe culoarea roșie a semaforului. „Starea lor este destul de gravă, prezintă traumatisme severe la membrele inferioare”, spun medicii. Cele două victime au fost internate la Spitalul Judeţean Deva.
În acest caz a fost întocmit un dosar de cercetare penală.